How not Tou louse

Titlul original suna de fapt “I’m going Tou-louse myself in France” , genial, ştiu, dar nici nu mai e cazul şi nici nu-mi plac titlurile care parcă nu se mai termină.

Posibilitatea de bursă fuse şi se duse, cum se spune pe-aici. Consider însă că mai mult am câştigat. O să fiu între prieteni la aniversarea celor 24 de ani, o să fiu înconjurat de familie de Paşte, o să văd cum Steaua recuperează cele 8 puncte şi ia titlul 24.

Şi mai mult decât aş fi avut eu nevoie de prieteni acolo, poate au ei nevoie de mine aici. Deci n-am pierdut nimic.

 

Fever pitch

Filmul din 1997. Dacă eşti fată consideri filmul a fi o poveste de dragoste stricată de meciuri. Dacă eşti băiat îl percepi ca fiind o poveste de dragoste despre meciuri stricată de-o femeie

Nu-s deloc fan Arsenal, dar m-am identificat un pic cu Paul. Pune întotdeauna echipa pe primul loc, starea lui de spirit e influenţată de ultimul rezultat, face referinţe fotbalistice şi atunci când vrea să fie romantic, nu-i place să fie deranjat în timpul meciurilor, apreciază cînd fata face eforturi de a învăţa jucătorii, scorurile, meciurile, clasamentul de dragul lui.

Cred că citatele (cu tot cu traduceri) exprimă esenţa filmului mai bine decât aş face-o eu, aşa că:

“It’s not easy to become a football fan. It takes years. But if you put in the hours you’re welcomed, without question, into a new family. Except in this family, you care about the same people and hope for the same things. And what’s childish about that?“

(Nu e uşor să devii fan. Durează ani. Dar dacă investeşti orele necesare, eşti bine primit, fără îndoială, într-o nouă familie. Doar că în familia asta, îţi pasă de aceiaşi oameni şi speri la aceleaşi lucruri. Ce e copilăresc în asta?)

“Football has meant too much to me, and come to represent too many things. See, after a while, it all gets mixed up in your head, and you can’t remember whether life’s shit because Arsenal are shit or the other way around.“

(Fotbalul a însemnat prea mult pentru mine şi a ajuns să reprezinte prea multe lucruri. Ştii, după o vreme, totul se amestecă în capul tău şi nu-ţi mai aminteşti dacă viaţa e de căcat pentru că Arsenal joacă de căcat sau e invers)

“I’ve been to watch too many games, and spent too much money, and fretted about Arsenal when I should have been fretting about something else. I’ve asked too much of the people I love. OK. I can accept all that… But I don’t know, perhaps, it’s something you can’t understand unless you belong?“

(Am fost la prea multe meciuri, am cheltuit prea mulţi bani şi m-am măcinat pentru Arsenal când ar fi trebuit să mă macin pentru alte lucruri. Am cerut prea mult persoanelor pe care le iubesc. OK. Pot să accept asta… Dar nu ştiu, poate e ceva ce nu poţi înţelege decât dacă faci parte?)

“What about this? Three minutes to go and you’re two-one up in a semi-final and you look around and you see all those thousands of faces contorted with fear and hope and worry, everyone lost, everything else gone out of their heads… the whistle blows and everyone goes to spare, and just for those few minutes, you’re at the centre of the whole world.

And the fact that you care so much, that the noise you have made has been such a crucial part of it all, is what makes it special. Because you’ve seen every bit as important as the players, and if you hadn’t been there, then who’d be bothered about football, really?

And the great thing is it comes round again and again. There’s always another season. You lose the Cup final in May, well there’s the third round to look forward to in January. And what’s wrong with that? It’s actually pretty comforting if you think about it.

Most of the time.

But every now and then–not very often, but it happens–you catch a glimpse of a world that doesn’t work like that–a world that doesn’t stop in May and begin again in August.

There’s some stuff that just never comes back, and some stuff that just won’t go away, and some stuff that you can’t ignore even if you wanted to.“

(Ce zici de asta? Mai sunt trei minute rămase şi conduci 2-1 într-o semifinală şi te uiţi în jurul tău şi vezi miile de feţe contorsionate de frică şi speranţă şi îngrijorare, toţi pierduţi, orice altceva dispărut din minţile lor… Se aude fluierul şi toţi o iau razana şi pentru doar acele câteva minute eşti centrul lumii.

Şi faptul că îţi pasă atât de mult, că gălăgia pe care ai făcut-o a fost o parte crucială, este ceea ce face totul special. Pentru că eşti la fel de important ca şi jucătorii, şi dacă n-ai fi fost acolo, atunci cui i-ar fi păsat de fotbal?

Şi lucrul cel mai tare e că se întâmplă din nou şi din nou. Întotdeauna există un alt sezon. Pierzi finala în mai, eh, urmează şaisprezecimile în ianuarie. Şi ce e rău în asta? De fapt e  chiar confortabil dacă stai să te gândeşti.

În majoritatea timpului.

Dar din când în când – nu foarte des, dar se întâmplă – zăreşti o parte dintr-o lume care nu funcţionează aşa – o lume care nu se opreşte în mai şi reîncepe în august.

Sunt unele lucruri care  nu se întorc niciodată, lucruri care nu vor să dispară şi lucruri pe care nu le poţi ignora nici dacă ai vrea.)

Iar în concluzie… o frază care nu cred că mai are nevoie de traducere: “Life gets complicated when you love one woman and worship eleven men”

Hai Steaua!

Primii 11 după 65

La sfârşit de 2011, Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a avut iniţiativa extraordinară de a invita pe toţi fanii Stelei la un amplu sondaj de opinie în urma căruia, după 65 de ani de istorie pe care-i vom împlini în curând, să se contureze cel mai bun prim-11 din întreaga existenţă a clubului. S-a ales formula ofensiva care a caracterizat perioada de aur a Stelei, adică 1-4-4-3.

Lista jucătorilor care puteau fi votaţi pe FCS era una de lux:

Portari: Narcis Coman, Helmuth Duckadam, Daniel Gherasim, Carol Haidu, Vasile Iordache, Vasili Khamutovski, Gheorghe Lăzăreanu, Silviu Lung, Dumitru Moraru, Zoltan Ritli, Dumitru Stângaciu, Bogdan Stelea, Vasile Suciu, Ciprian Tătăruşanu, Costică Toma, Ion “Ţop” Voinescu şi Robinson Zapata.

Fundaşi dreapta: Teo Anghelini, Tiberiu Csik, Florentin Dumitru, Iulian Filipescu, Mircea Georgescu, Pawel Golanski, Ştefan Iovan, Laurenţiu Nicolae, George Ogăraru, Aurel “Joe” Panait, Dan Petrescu, Laurenţiu Reghecampf şi Lajos Sătmăreanu.

Fundaşi centrali: Mario Agiu, Geraldo Alves, Alexandru Apolzan, Alin Artimon, Marius Baciu, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Bogdan Bucur, Dragoş Cojocaru, Marius Ciugarin, Niţă Cireaşă, Anton Doboş, Victor Dumitrescu, Albert Duro, Sorin Ghionea, Dorin Goian, Traian Ivănescu, Alexandru Karicaş, Florin Marin, Adrian Matei, Daniel Minea, Iulian Miu, Dumitru Nicolae, Mircea Petescu, Daniel Prodan, Vivi Răchită, Mirel Rădoi, Ştefan Sameş, Viorel Smărăndache, Ion Tătăran şi Vasile Zavoda II.

Fundaşi stânga: Ilie Bărbulescu, Pablo Brandan, Gheorghe Cristache, Augustin Eduard, Janos Fodor, Ion Gheorghe, Bujor Hălăgeanu, Mihăiţă Neşu, Petre Marin, Ionuţ Pârvu, Gheorghe Staicu, Nae Ungureanu, Iosif Vigu şi Anton Weissenbacher.

Mijlocaşi centrali-dreapta: Gabi Balint, Lucian Bălan, Stelian Carabaş, Ţiţi Dumitriu, Constantin Dumitriu IV, Liţă Dumitru, Ionuţ Luţu, Ion Naom, Bănel Nicoliţă, Ştefan Onisie, Basarab Panduru, Ştefan Petcu, Iosif Petschovski, Narcis Răducan, Dennis Şerban şi Gabi Zahiu.

Mijlocaşi central-defensivi: Ştefan Balint, Loţi Boloni, N’Gassam Falemi, Mihai Flamaropol, Costel Gâlcă, Tiago Gomes, Sevastian Ionvănescu, Emerich Jenei, Eric Linkar, Damian Militaru, Roland Nagy, Vasile Negrea, Sorin Paraschiv, Dumitru Popescu, Gică Popescu, Ovidiu Petre, Marcel Puşcaş, Rodeanu, Ilie Stan şi Tudorel Stoica.

Mijlocaşi centrali-stânga: Vasile Aelenei, Marian Aliuţă, Tiberiu Bone, Gabi Boştină, Gică Hagi, Ion Ion, Constantin Koszka, Cătălin Liţă, Mihai Majearu, Iulian Minea II, Cătălin Munteanu, Dorinel Munteanu, Zsolt Musznay, Iosif Rotariu, Cristi Tănase şi Eugen Trică.

Atacanţi dreapta: Sorin Avram, Gheorghe Cacoveanu, Augustin Călin, Nicolae Drpgan, Marius Lăcătuş, Dumitru Marcu, Andres Mendoza, Victor Moldovan, Daniel Opriţa, Nicolae Pantea, Gabi Raksi, Gavril Serfozo, Vasile Şoo, Gheorghe Tătaru II, Radu Troi, Ion Viorel, Costică Zamfir şi Dorel Zamfir.

Atacanţi centrali: Ion Alecsandrescu, Vali Badea, Septimiu Câmpeanu II, Cristi Ciocoiu, Gheorghe Constantin, Andrei Cristea, Ionel Dănciulescu, Petre Grigoral, Victoraş iacob, Sabin Ilie, Adrian Ionescu, Viorel Năstase, Cornel Pavlovici, Victor Piţurcă, Marian Popa, Gică Popescu I, Marin Radu II, Claudiu Răducanu, Stere Sertov, Costică Ştefănescu, Cyril Thereau, Viorel Turcu, Jean Vlădoiu şi Florea Voinea.

Atacanţi stânga: Marin Barbu, Petre Bădeanţu, Carol Creiniceanu, Crişan, Nicolae Dică, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie, Anghel Iordănescu, Dumitru Manea, Petre Moldoveanu, Dayro Moreno, Adrian Neaga, Marcel Răducanu, Laurenţiu Roşu, Bogdan Stancu, Romeo Surdu, Nicolae Tătaru I şi Francisc Zavoda I.

Antrenori: Gheorghe Constantin, Ţiti Dumitriu, Ştefan Covaci, Anghel Iordănescu, Emerich Jenei, Cosmin Olăroiu, Ştefan Onisie, Victor Piţurcă, Gică Popescu I, Oleg Protasov, Ilie Savu şi Walter Zenga,

Conducători: Ion Alecsandrescu, Ştefan Alexiu, Ion Aurel, Ion Coman, Tică Dănilescu, Gheorghe Drăgănescu, Cristian Gaţu, Nicolae Gavrilă, Adrian Ilie, Constantin Olteanu, Cornel Oţelea, Maximilian Pandele, Marcel Puşcaş, Viorel Păunescu şi Mihai Stoica.
Eu am mers pe echipa Ion Voinescu – Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi, Ilie Barbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica, Gică Hagi – Marius Lăcătuş, Ionel Dănciulescu, Adi Ilie.

Echipa cea mai votată a fost într-un final Helmuth Dukadam – Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi, Mihăiţă Neşu – Gabi Balint, Tudorel Stoica, Gică Hagi – Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Adi Ilie.

Cu alte cuvinte, am nimerit 8 din cei 11. Acest lucru mi-a adus locul 2 în concurs şi un premiu constând într-un tricou cu cea mai bună echipă din istoria Stelei, votată de suporteri.

O iniţiativă superbă a AISS cărora le mulţumesc că îmi aduc aminte ce înseamnă Steaua cu adevărat

RR

Acum vreo 3 sezoane, în ultima etapă de campionat, la Urziceni se întâlneau Unirea şi Steaua. Unirea avea nevoie de egal pentru a câştiga campionatul, Steaua juca pentru locurile 5-6, calificante în Europa League.

Băieţii din galerie afişau un banner premiat de romanianultras.net ca fiind mesajul sezonului 2008-2009:

“Tot ce iubeam şi pentru ce veneam pe stadion de când mă ştiu
A dispărut… şi poate doar din inerţie mai vreau acum aici să fiu“

Deschidem scorul prin Bogdan Stancu, dar la câteva minute, un puşti de doar 19 ani inventează un volé de la marginea careului şi trimite mingea în vinclu. Îl chema Raul Rusescu şi mi-a atras atenţia că are sânge de fotbalist în el.

Evoluţiile bune din sezonul următor şi din meciurile de CL îl fac să atragă şi atenţia cluburilor bucureştene, astfel apare prin presă informaţia că ar fi stelist. Hmm… clar e de urmărit băiatul.

În 2010-2011 Unirea începe să se dizolve, la Steaua ajung mai mulţi jucători, tânărul Raul rămâne să se scufunde cu corabia… Aproape exclusiv pentru el am continuat să urmăresc meciurile Urziceniului. Cu toate că era în zadar, el alerga în fiecare meci după fiecare minge. Dădea cu pumnul în pământ de ciudă când greşea o preluare, deşi echipa era poate condusă cu 2-3 goluri.

La sfârşitul toamnei se produce surpriza pe care mi-o doream, şi chiar o anticipasem: Mihai Stoica se întoarce acasă! Printre primele anunţuri ale sale, Raul Rusescu a semnat din vară cu Steaua. “Bine MM!” şi răsuflu fericit.

Şi a ajuns la Steaua. Marchează cu Mioveni (dar cine n-o face?), marchează şi cu Astra şi cu Pandurii. Apoi o pauză. Ciobanu iese în presă şi-l face praf, în anunţă ca şi plecat din iarnă. Urmează super-execuţia cu Chiajna cu care ne scapă de ruşine. Apoi vine săptămâna de graţie… Gol superb la Gelsenkirchen, cu Schalke 04, şi dubla de mare jucător de alaltăieri. După 7 ani, am câştigat din nou în groapă.

Şi pe lângă fotbalistul Raul Rusescu, mai există şi omul Raul Rusescu. 23 de ani, cu 2 luni mai tănăr decât mine.

Cum să nu-l placi? Mai ales faza de la 2:30 încolo… Cred că după ceva timp, mi-am găsit un nou idol roş-albastru. Şi faptul că poartă numărul 24 îmi sună a semn

3 ani

Superblogu’ împlineşte astăzi 3 ani! La mulţi ani lui, mie şi lui Zooey! ♥

Primul, respectiv al doilea an, le-am aniversat cu articole extrem de spirituale, dar cum perioada asta o ducem mai slăbuţ cu inspiraţia (ale naibii muze, pe unde or umbla?), o să prezint nişte clasamente. Top 3-uri evident. Să începem:

Top 3 best moments this last year:

1. Poza cu Lăcă (de departe)

2. Congresele, marea (şi urmează muntele) cu SSM-ul. Mulţumesc băieţi!

3. Sentimentul că ai găsit cine-ţi lipsea când pleci din Real cu o maşinuţă Hot Wheels şi-o Hello Kitty.

+ menţiune specială pentru fanii mei… finala Cupei mai ales golul lui Dică ♥ (al cărui tricou cu autograf l-am câştigat în seara aia în care tu aveai unul din momentele clasice de dat în bară).

Top 3 worst moments this last year:

1. Well… plecarea ta, care metaforic vorbind e ca şi-a Stelei din Ghencea.

2. Licenţa.

3. Steaua Bucureşti 0-3 FC Braşov, 6 martie 2011 => demisia lui Lăcă.

 

Top 3 plans for next year:

După cum circulă o poză pe net:

1. Get a girlfriend.

2. Kiss her.

3. Rule the world! Cam ca ăsta micu’

Cam atât pentru astăzi.

Să fiţi sănătoşi şi iubiţi!

Hai Steaua!

Luna albastră

Se pare că aşa botez eu Luna Amară prin mesaje după a treia noapte de congres

Un pic albastră e şi dimineaţa asta. Cam ca teneşii mei. Cred că azi îi iau în picioare şi ies la o plimbare prin covorul de frunze aşternut de toamnă (cel din poză s-a făcut cam după o jumătate de oră de adieri), poate dau de vreo pereche roşie care să-i completeze. Să stea faţă în faţă, nu perpendicular. Cine se uită la New Girl cu Zooey ♥ ştie ce vreau să zic! )

Ultimul meci

Ghencea, 28 noiembrie 2010.

Steaua 1-1 cfr cluj.

Meciul înaintea căruia am făcut poza cu Lăcă.

Îmi pare rău că nu am fost cu fata iubită la vreun meci, să-mi înţeleagă pasiunea.

Îmi pare rău că nu o să-mi duc băiatul să vadă Steaua şi să simtă şi el ceea ce eu am avut norocul să simt.

Ceea ce s-a întâmplat astă-seara e mai presus de fotbal. Mie, unuia, mi-a ajuns!

Însănătoşire grabnică George, Tătă!

Şi mult, mult respect Novak!

Zero cinci

Şi nu mă refer nici la anul în care Steaua începea drumul spre semifinalele Cupei UEFA, nici la câte zile de 3 septembrie am aniversat până acum, nici măcar la numărul de neuroni al lui Dodel.

De meci nu mai spun nimic, că am fost Maccabri (vorba prosport-ului), decât mult respect pentru Martinovici!

“5-0. Asta a fost realitatea din teren. Niciodată nu am primit 5 goluri, nici la antrenamente. Le-am spus colegilor că e ruşine mare rezultatul ăsta. Când pierzi cu 5-0… suntem praf… incredibil…penibil!“

Cred că e mai bine să te faci de râs o dată şi bine în turul preliminar ca dinamo (anual) decât în mod repetat în grupe.

Eh, măcar au pierdut şi ţiganii )

Football Fabulous

Football Fabulous este cel mai nou proiect al familiei Ogăraru. Pe scurt conceptul propune jurnalism sportiv la un alt nivel, unul care se bazează pe date verificate, reale, nu din “surse din anturajul echipei” pe care le tot invocă ziarele de la noi. George explică mult mai bine şi pe larg pe blogul lui acest proiect.

După această mică introducere, sunt mândru să anunţ că eu sunt primul “colaborator” ce va avea articol postat Yeeey for me!

Le mulţumesc cu această ocazie lui George şi Andreei Ogăraru pentru încredere şi sper ca acesta să fie doar începutul.

Deci… drum rolls, articolul semnat de mine: O scurtă istorie a celor mai vechi stadioane din lume

Lectură plăcută!

Up

It’s never too late to turn it back around
Yeah I know you can
Don’t bury your demons deep in the ground
When it all falls down
The only way is up, up, up
The only way is up, up

N-am mai scris de multicel. N-am mai avut nici o aniversare specială, Zooey e departe şi nu ştie de blogul ăsta, iar meciurile nu le mai comentez până nu recunosc Steaua din nou… Steluţa aia a mea, nu hibridul canceros de-acum.

Aşa că n-am despre ce să vorbesc decât despre mine. Da’ o fac artistic. Cum Lois Lane pleacă la Bucureşti peste vreo 10 zile (păcat că Steaua joacă la Constanţa, Ploieşti, Cluj, Buzău, etc., oriunde, dar nu acasă) supererou’ şi-a lăsat mantia lângă cele 9 tricouri, şi-a luat teneşi şi a încercat să treacă printre oameni, dar s-a lovit de vechiul tipar cu traume… Aceleaşi replici, cuvânt cu cuvânt. Numai că acum “nu mai e copil să-şi permită s-o aştepte”. Iar ca tiparul să meargă mai departe, captura unui porumbel înseamnă că “ai fi un adevărat superman dacă ai duce la îndeplinirea acestui vis”

Deci ne întoarcem la mantie şi ne rugăm să nu ajungem ca în Simpsons:

Bart: She is pure evil!

Lisa: You must get rid of her!

Bart: I have another idea: I’m going to wait another 7 years, then I’m gonna marry her, and after we have our first child she must settle down a bit and treat me right. I deserve it!

) FML