Lăcă vs Steaua

     Duminică seara, în Ghencea, Steaua primeşte vizita echipei FC Vaslui. Banal început de avancronică, nu? Pe banca moldovenilor însă, cu 8 victorii cosecutive stă “Fiara” Marius Lăcătuş. Simbolul Stelei. Vulturul din siglă cum îl numeşte Stoichiţă. Nu mă apuc să enumăr cifrele seci care-i descriu cariera. Povestesc altceva. Prin ‘96 eram îmbrăcat într-un tricou alb pe care-mi scrisesem cu carioci “DacAir” pe faţă şi Luţu şi cifra 10 pe spate. Apoi am aprins televizorul şi văd un meci Steaua – Inter Sibiu. Militarii au câştigat cu 4 sau 5-0, nu-mi mai amintesc. Dar atunci am văzut prima dată magia şeptarului roş-albastru. Dribla, pasa, centra, marca, era peste tot, controla tot. M-am îndragostit de stilul de joc şi de echipă.

      Se făcuse august, deja eram stelist 100%. Dublă cu FC Brugges pentru calificare în grupele Champions League. Nu ştiam exact cu ce se mănâncă, dar ştiam că belgienii sunt tari şi e meci important. Scoatem un 2-2 acolo, după o dublă senzaţională a lui Adi Ilie servit impecabil de Lăcătuş la ambele goluri, într-un meci dominat de la cap la coadă de Brugges însă. Vine returul, Steaua spulberă sec, cu 3-0 şi urmează dezastrele cu Atletico Madrid sau Borussia Dortmund. Până şi Widzew Lodz ne iau faţa în grupă.

     Un an mai târziu, din nou preliminarii de Champions League, tot Steaua, adversară însă PSG-ul lui Rai, Loko, Florian Maurice, Ngotty, Marco Simone, Paul Le Guen şi restul. Guerin deschidea scorul, Rotariu egala din penalty obţinut de Lăcă, Maurice făcea 2-1, Denis Şerban 2-2, pentru ca în minutul 78, Lăcătuş să apară senzaţional la colţul lung şi să aducă victoria cu un plonjon. După acel an, am repetat sute de plonjoane prin casă, imaginându-mi că dau golul victoriei asemeni Fiarei.

     Aş putea să povestesc la nesfârşit de fericirea care mi-a adus-o centrarea lui Lăcă pentru Belo în finala Cupei din ‘99 sau cum am plâns de ciudă că a plecat să-şi încheie cariera la FC Naţional, cu care a venit şi a câştigat în Ghencea. Sau cum am fost cel mai fericit la victoria de acum 3 ani în faţa cfr-ului din Cluj. Sau alte zeci de momente.

     Duminică, Marius vine iar în Ghencea ca adversar. Aş fi vrut să spun că am sufletul îndoit. Că vreau să bată Steaua, dar ţin şi la Marius. Lucrurile stau însă mult mai simplu. Steaua de azi nu mai e Steaua mea. Deci, cel puţin duminică, timp de 2 ore, Lăcă mai presus de Steaua!

Ne dati sau nu ne dati?

     Clopotel.ro şi Okazii.ro organizează următoarea campanie:

     Detaliile campaniei le găsiţi AICI. Poţi ajuta prin trimiterea unei felicitări sau, după 6 decembrie, intrând pe okazii.ro şi cumpărând imaginile la rezoluţie mare

     Felicitarea mea este asta…

 

Later Edit:

- felicitarea Oanei aici.

1 an

     Astăzi blogul împlineşte 1 an.

     A fost un an lung, cu multe articole geniale, articole ce ţin de diafan, articole care au revoluţionat mentalităţi şi au schimbat în bine viaţa cititorilor şi a planetei în general.

     Vreau sa încep prin a mă felicita, a-mi ura la mulţi ani şi la cât mai multe articole de o valoare la fel de inestimabilă ca şi precedentele.

     Apoi continui prin a mulţumi persoanei care are cel mai mare merit la inspiraţia ce a dus la crearea celor scrise. Este vorba de o persoană mirobolantă pe care o consider un fel de model, deoarece este uşor de admirat şi de apreciat. Are răbdare din plin, întotdeauna ceva bun de spus oricui îi cere sfaturi, întotdeauna dispusă să ajute, să facă imposibilul posibil şi improbabilul certitudine. Un suflet de aur care este dublat de o minte ageră, perspicace şi spirituală la nivel metacognitiv. Şi dacă toate aceste calităţi nu ar fi de ajuns, mai mult decât orice, această persoană este MODESTĂ. În cel mai exhaustiv sens al cuvântului. Această persoană sunt eu, artistul nedecelat, prizonier într-un trup de inginer.

     Lăsând gluma la o parte, chiar vreau enumăr câteva persoane foarte dragi mie care m-au susţinut sau/şi inspirat (cu bune, cu rele) în ceea ce priveşte superblogu’. Aici le-aş menţiona pe Mădă, Cami şi Valentina. Ar mai fi Adela, Mădik, Nelly sau Kindera. Eventual Jighi, asociatul meu de la Jighi&Jighi şi de la viitoarea megacompanie de gaming, Jighisoft. Nu uit nici măcar de Irina.

     O altă secţiune specială de mulţumiri e rezervată celor care-mi sunt colege de blogging şi ale căror cititor fidel am ajuns. Datorită lor am descoperit cărţi precum “Brida” de P. Coehlo sau filme gen “Ensemble, c’est tout“. Ca să nu mai vorbesc că am mai şi “copiat” poezii în care mă regăseam aproape total (probabil o stare telepatică între berbeci, cine ştie?). Donc, je vous remercie Eliza (ţie îţi mulţumesc chiar pentru mai multe decât discuţiile de blog ) et Silvia!

     Cam ăsta a fost primul sezon de shoturi de V33, să ne-auzim mai voioşi, mai fericiţi şi cu Steaua campioană la anul!

     PS: Pentru a vă scuti (pe unii) de căutatul prin DEX, va ofer şi următoarele definiţii:

- diafan = de poveste, extraordinar

- mirobolant(ă) = minunat(ă)

- exhaustiv = total, complet

- (ne)decelat = (ne)descoperit

Despre prietenie (11)

     Total neobligat şi nebătut la cap de vreo lună încoace, m-am decis să scriu ceva draguţ şi despre o altă bună prietenă, ”contesa” Mădik.

     Fire tot timpul veselă, extreeeeeeeeem de volubilă, plină de graţie asemeni unei gazele (dopate*). Şi-a păstrat aceeaşi graţie şi când a mers prin noroaiele de la casele de bilete din Ghencea pentru a-mi cumpăra bilet la meciul cu Fiorentina de iarna trecută.

     De asemenea este o făptură de o moralitate ieşită din comun, care, găsind un telefon pe jos la Zilele Craiovei, l-a dus la poliţie, în loc să-l amaneteze pentru bani de bere cum ar fi dorit alţii… Fiind atât de drăguţă şi Dumnezeu o ajută şi a înconjurat-o de noroc: în primul rând mă cunoaşte pe mine, iar asta e evident o monstră de noroc pentru orice are onoarea , apoi au fost cazuri în care a găsit şi bani sau tricouri cu 20 CM în 5 minute de la intrarea în mega discoteca Tineretului (să sarăăăăăă-n aeeeeeeeeeeer!!!!)

     Una peste alta, atunci când îşi dă jos brăţara D&G care probabil e mai scumpă decât calculatorul la care scriu acum, Mădik se transformă în cea mai adorabilă gospodină, gata să prăjească nişte cartofi chiar şi la 2 noaptea.

     Cu mult drag şi un pic de răutate, că altfel n-aş fi eu, aşa am ştiut s-o descriu cel mai bine pe Mădik, căreia îi şi urez din nou “La mulţi ani!” de onomastică.

______________

* expresie © Flaf

CAPVS NEC CAPVS?

     “O apă de lumină; apoi tăcere, apoi iar o apă de lumină. Un ropot de paşi, o mulţime de oameni, iar paşi. Aleargă ei cu tălpile lor grele pe asfalt, lasă urme adânci care vor fi uitate în ciment. Nu o să se mai ştie ale cui au fost tălpile, sau dacă au fost lăsate prin prisma nervilor apăsători (atunci oamenii au pasul greu), sau dacă au fost lăsate din cauza singurătăţii (paşii aceştia se uită cel mai repede, abia dacă rămân în ciment). Poate sunt paşi lăsaţi chiar de iubire (sau minciună cum vrei s-o numeşti). Cine îşi putea imagina că cimentul poate acoperi atâtea sentimente?! Poate acoperi înşăşi moartea cu lopeţile ei grele. Mai cade o privire, mai trece o frunză, se mai schimonoseşte un zâmbet aiurea. Un teatru imens se ridică sub ochii mei. Prea multă lume. Multă rău, mai multă decât poţi cuprinde cu privirea, sau cu sufletul. Şi atâta oboseală, prea multă, prea grea. Cimentul s-a săturat să îi susţină….”

     Hmm… Cimentul are neplacuta tendinţă de a fi ceva permanent. Împreunezi apă şi un praf, (care separat nu ar opune nici o rezistenţă) şi deodată dai de un material de netrecut. Iar lucrurile permanente nu-mi plac. Impun prea multe limite: “Dar există un joc, pe care niciodată nu ar trebui să-l joci. Pe bune, NI-CIO-DA-TĂ! Chiar dacă cel mai bun prieten e cel care îl propune: acela de a te lăsa zidit într-un bloc de beton.” HA! Auzi la ei! Să refuzi o propunere a celui mai bun prieten! De neconceput!

     Dar în timp ce betonul poate fi până la urmă făcut bucăţele cu un pick-hammer sau alte ustensile, există stări (nemateriale, evident) care sunt cu adevărat permanente şi ireversibile. Adică sentimentele. Scriam mai demult că eu cred că timpul este irelevant în măsurarea sentimentelor. Mai ales când e vorba de cele fragile şi plăpânde, care îţi fac sufletul să tremure (chiar dacă nu întotdeauna ).

     Din păcate, sentimentele care dor, rezistă şi te afectează şi mai mult decât cele plăcute. Chiar de zâmbeşti şi uiţi pentru un timp şi pare că ţi-ai revenit, oricând o melodie, o poză sau o simplă expresie te aruncă înapoi în timp. Trecutul ar trebui să-l îngropăm în ciment, nu dragostea. Dar putem face asta fără a deveni neoameni? Şi aici intervine întrebarea “capvs nec capvs?“

Un Stelist: Ladislau Bölöni

     Seria de scrisori deschise ale fostelor glorii continuă. După Gabi Balint, un alt component al echipei de aur de la Sevilla ia atitudine. Felicitări şi mult respect, Loţi!

     “Pentru faptul că între anii 1984 şi 1987, am putut face parte din legendara echipă Steaua, mă consider un norocos. Tîrgumureşanul Bölöni, sosit în Capitală, s-a integrat foarte repede în familia clubului. Simţeam inteligenţa lucrînd peste tot: din biroul lui Alexandrescu, pînă în vestiarul jucătorilor. În mod firesc, organizarea perfectă domnea şi ea, de la cizmar, pînă la cabinetul medical. Dar mai cu seamă respectul şi bunul simţ se manifestau de la îngrijitorul terenului pînă la Duckadam, de la bucătar pînă la antrenorul Jenei, de la suporteri pînă la domnul Valentin Ceauşescu. Aceste sentimente de stimă reciprocă între club, suporteri şi jucători reprezentau FORŢA necesară marii performanţe. Da, mă consider norocos pentru că – datorită şi acestei forţe – am facut parte dintr-o echipă ale cărei rezultate au oferit o picătură de mîndrie unui popor întreg; un popor care, în perioada respectivă, era umilit zi de zi.

     Nu am avut ocazia să cunosc îndeaproape conducerea actuală a Stelei. Pînă la venirea mea ca antrenor la echipa naţională, în 2000, îmi era străină existenţa actualului patron. Ulterior, de cel mult trei ori am schimbat cîteva fraze cu el. Prima dată, cînd l-am vizitat pe Piţurcă – pe atunci antrenorul Stelei – la stadionul Ghencea. Fostul meu coleg a făcut prezentările. A doua oară, cînd, după declaraţii urîte ale patronului la adresa mea, cu ocazia unui trial pe stadionul «Lia Manoliu», Sorin Satmari a încercat să mă convingă să dau mîna cu “şeful“. A treia ocazie… a treia… cred că nici nu a existat. Sau am uitat-o. E o calitate a mea că pot uita uşor lucrurile neplăcute. De mult se ştie că între actuala conducere şi Bölöni este greu să obţii un numitor comun. Cu toate astea, sentimentele mele profunde faţă de Steaua nu s-au schimbat deloc. Iubesc Steaua, dar Steaua pe care eu am cunoscut-o, nu Steaua de azi!

     Cu cîteva săptămîni în urmă, am declarat la televiziune că nu sunt de acord cu o conducere care şifonează blazonul Stelei. Ce fel de şef de club este acela care-i jigneşte laolaltă pe Alexandrescu, pe Ienei, pe Iordănescu, pe Lăcătuş, pe Balint ori pe Hagi? Dar simbolul cel mai important, călcat astăzi în picioare, se numeşte “Mişcarea Steaua“! “Am cumpărat echipa, nu o vînd, fac ce vreau cu ea!“- astfel îşi justifică excentricităţile proprietarul echipei. Dar şcoala de gimastică românească nu aparţinea oraşului Deva sau antrenorului Karoly, ci era proprietatea întregului popor. Ţiriac şi Năstase nu erau numai mîndria Federaţiei Române de Tenis, ci mîndria NOASTRĂ, a tuturor. Şi Gaţu, şi Birtalan, şi Patzaichin, şi Iolanda Balaş, şi Dobrin… şi alţii şi alţii. Toţi au fost şi trebuie să rămînă în tezaurul sportului românesc. Aşa stau lucrurile şi cu Steaua!! Nu e o problemă că Steaua aparţine unui anume proprietar. Problema este că proprietarul acestui bun naţional nu are priceperea şi capacitatea intelectuală să-l respecte şi să-l administreze. Ce fel de conducere este aceea, care abia peste 7 zile ia atitudine faţă de un banner incalificabil, afişat la un meci din cupele europene? Mai mult, mass-media găzduieşte zilnic înjurăturile şi ameninţările venite direct de la «conducătorul suprem». Cum pot să înţeleg un astfel de comportament? De unde îşi ia dreptul patronul să spună că suporterii sînt «vagabonzi» şi «drogaţi»? Ce drept are să pună asemenea calificative o persoană implicată în dosare grave, precum celebrul “Valiza“?

     Din 2000, am aflat că pentru conducerea Stelei sunt un “vagabond“. Mai tîrziu, am fost calificat drept “jigodie şi derbedeu“. Mi s-a mai indicat să-mi ţin gura, pentru că sunt “doar un ungur” şi, dacă vreau să vorbesc, să mă duc acasă, în Ungaria. Dar în cartea mea de identitate, şi astăzi figurează ca adresa Tîrgu Mureş, Str. Köteles. Insulte şi iarăşi insulte, puse în valoare de un vocabular ieşit dintr-un total întuneric intelectual!!! Bine, accept ca patronul clubului meu de suflet să mă desconsidere. Dar n-are niciun drept să-i desconsidere pe suporteri, pe cei care nu stau în lojele climatizate pe timpul verii, pe cei care înfruntă ploaia şi lapoviţa, pe cei care nu deţin conturi în bănci! Aceşti oameni, fără de care fenomenul sportiv nu există, au o singura avere: dreptul de a visa. Oricît de proprietari aţi fi, NU AVEŢI DREPTUL SĂ LE CONFISCAŢI VISURILE! Eu unul le voi susţine pînă în pînzele albe dreptul de a visa. Nu pot să nu pomenesc ultima ispravă a conducerii Stelei, care a hotărît să suspende abonamentele de la o anumită tribună. În viziunea şefului de club, ăsta e respect “à la 2009“! Am citit că, în tribuna respectivă, au dreptul să intre doar copiii şi posesorii de diplomă. OK ! Copil nu mai sunt, dar diploma am! V-am mai spus că sunt un norocos. Eu pot să intru la meci. Permiteţi-mi însa o ultimă întrebare: de ce nu se aplică aceeaşi regulă şi în loje?

     Mă aştept, ca de obicei, să se abata asupra mea avalanşa binecunoscută de murdării. Nici o problemă, pentru că nu degeaba sunt norocos: cu timpul, m-am imunizat! Aşa că nu mă deranjează. Dimpotrivă.

     Cu tristeţe, Bölöni Ladislau“

Un Stelist: Gabi Balint

Scrisoare a lui Gabi Balint către gigi becali:

“După 9 ani petrecuţi cu rezultate remarcabile la Steaua, am avut “nesăbuinţa” să-mi exprim părerea asupra modului în care conduci acest club. Am facut-o din următoarele considerente:

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aiba de suferit

2. Capacitatea ta manageriala este îndoielnică: viziune zero, strategie zero

3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, aratând tuturor un dispreţ evident

4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa

5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit sa te contrazică

Ţinând cont de aceste argumente, îmi menţin părerea că Steaua nu are niciun viitor alaturi de tine, cum nici tu nu mai ai viitor alături de Steaua.

Evident că mi-ai taxat îndrăzneala printr-un stil suburban, caracteristic ţie, făcând aluzie la orientarea mea sexuală. Sunt nevoit să te dezamagesc: în decursul vieţii mele nu m-am simţit atras decât de femei. Un bun creştin ar trebui să ia în considerare urmările negative pe care afirmaţiile tale total nefondate le pot avea asupra familiei mele, în mod deosebit asupra copilului meu. Eu te-am privit cu compasiune în momentele încătuşării tale gândindu-mă la mama, soţia şi fetele tale…”

Să te ajute Dumnezeu!

Gabi Balint,
un om cu trecut la Steaua:
- 5 titluri de campion şi 3 Cupe ale României
- Câştigător al Cupei Campionilor şi a Supercupei Europei
- Golgheter al Romaniei în ediţia 1989-90
- 265 de meciuri jucate şi 69 de goluri marcate.”

If only

          – I don’t seem to make her happy. How can you love somebody so much and don’t know how? How to love her?

          – So you do love her?

          – Yes, very much!

          – Well, that’s all that matters.

          – But she’s going away tomorrow. Two weeks. She wants me to go with her.

          – What if she never came back?

          – What sort of question is that?

          – For God, picture it! You wave goodbye at the airport, she gets on an airplane. You never see her again. Could you live with that?

          – No… No, I couldn’t.

          – Well, you know what to do, appreciate her. And what you have. Just love her.

[...]

          I love you since I met you, but I wouldn’t allow myself to truly feel it until today. I was always thinking ahead, making decisions out of fear. Today, because of you, of what I learned from you, every choice I made was different and my life has completely changed. And I’ve learned that if you do that and you live your life fully, it doesn’t matter if you have 5 minutes or 50 years. If not for today, if not for you, I would not known love at all. Thanks for being the person who thought me to love and to be loved.

Despre prietenie (10)

    Zilele astea o să plece din Craiova spre o nouă etapă a vieţii o altă prietenă foarte dragă mie, Adela.

    Pe această cale vreau să-ţi mulţumesc că ţi-ai găsit întotdeauna timp să mă ajuţi cu micile mele planuri de cadouri, că m-ai ţinut sub “aripa” ta protectoare prin West, când abia făceam cunoştiinţă cu tine şi cu fetele, că ai fost o draguţă cu mine şi mi-ai tot repetat să nu mă mai supăr din toate nimicurile, că ai mai îmbunat-o (sau în alte cazuri urecheat-o) pe Mădă când a cerut-o situaţia, că m-ai lăsat de atâtea ori chiar la uşa blocului, deşi puteaţi avea probleme că aţi întârziat făcând ocolul pentru mine, etc.

     Îmi amintesc că m-ai şi supărat odată, la Zilele Craiovei, acum vreo 3 ani de zile, când mi-ai spus că nu sunt de cuvânt, când forţat de anumite prezenţe nedorite am vrut să schimb planul de întâlnire pfu, de cât timp ne cunoaştem. Am crescut practic alături de voi, cele 3 surori, cu frica ştim-noi-cui-are-mustaţă :D …

     Zilele Craiovei de anul ăsta vor fi mai sărace fără tine dansând pe melodiile lui Iris, dar mă voi gândi la tine şi-ţi voi ţine pumnii. Să ai numai reuşite acolo şi să ne revedem fericiţi şi sănătoşi prin aprilie, de ziua mea.

     Hug mare, mare, mare!

Despre prietenie (9)

     Trecuse ceva timp de când nu mai continuasem seria asta, dar până azi nu găsisem motiv. Schimbarea mi-a produs-o o discuţie începută de la atitudinea mea misogină de astăzi. Parteneră de dialog: Valentina, una din cele mai dragi prietene.

     Mi-a prezentat concepţia ei legată de superioritatea bărbatului într-un fel pe care mi-e greu să-l explic în cuvinte. Pasiunea şi credinţa cu care îmi vorbea m-au lăsat fără replică. Fiind egoist, nu am de gând să prezint nici măcar pe scurt ceea ce mi-a spus, pentru a păstra doar pentru mine învăţămintele.

     Contează că mi-ai arătat un altfel de a privi lucrurile. Un fel care îmi dă speranţe. Iar pentru asta îţi mulţumesc şi-ţi dedic acest banal articol şi aştept să ieşim să-mi mai deschizi ochii şi-n alte privinţe…