Monthly Archives: Noiembrie 2008

1 Decembrie


sursa: www.fcsteaua.ro

„Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 ziua naţională a României.

Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania, în cea mai mare zi din istoria acestui popor, pentru două pricini. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbăr, îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreţ.

Ea a fost Capitala strălucitului domn în timpul scurt cât el reuşise să săvârşească cea dintâi unire a Ţărilor Române. La 1784, pe acelaşi platou al Cetăţii, marii mucenici ai neamului, Horia şi Cloşca, sufereau supliciul frângerii pe roată, pentru că avuseră curajul să ceară o viaţă mai bună pentru neamul lor.

Amândouă aceste date istorice erau adânc săpate în inimile românilor. Erau două etape importante în drumul greu spre mântuire.

Aici era locul unde trebuia să se adune norodul la Marea Unire. Duhurile marilor înaintaşi şi mucenici ai libertăţii şi unirii românilor vor lumina gândurile celor strânşi aici si-i vor face vrednici de înalta lor chemare.

Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.

Dar pe lângă delegaţii oficiali, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular, era afluenţa poporului. Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie.

Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucişau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite şi descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.

Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc.

În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale a românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, întrate mai dinainte în marea familie a statului român.

Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.

Rezoluţia Unirii e citită de Vasile Goldiş: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”

Restul rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte ca Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internaţionale. Ea salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare, pe naţiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care şi-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii române, şi în sfârşit exprimă mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva duşmanului au scăpat civilizaţia din ghearele barbariei.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită.

La multi ani, Romania !

Anunțuri

Jighi & Jighi


 

Jighi & Jighi

 

ultimul drum te aduce la noi

 

Firma noastră vă este alături în principalele momente ale vieţii:

– Printr-o grădiniţă particulară având oameni deosebiţi şi bine pregătiţi, copiii dvs vor fi iniţiaţi în tainele matematicii, ale limbii romane şi multe altele, neexcluzând jocurile specifice vârstei.
– Firma de servicii funerare vă oferă necondiţionat ajutorul oferindu-vă servicii de calitate la cele mai mici preţuri în momentele de reală tristeţe din viata dvs. Se oferă pachete de servicii cu discount-uri generoase (la două înmormântări, una este gratuită + credit doar cu certificatul de deces, fără dobândă).

1. Pachetul „full option”

Oferă absolut orice doriţi (loc de veci, transport (autovehicule de lux), cantină, oameni specializaţi în pregătirea tuturor celor necesare, sicriu, veşminte, etc.)

Ansamblul vocalo-instrumental „Cântec de îngeri” vă va oferi o atmosferă feerică ce vă îndeamnă să rămâneţi pe veci la noi.

Cantina noastră de 4 spre 5 stele vă oferă un meniu compus din bucate tradiţionale atât de post, cât şi de dulce, dar şi eventuale specialităţi exotice.

2. Pachetul „standard”

Oferă serviciile necesare unei înmormântări obişnuite la preţuri rezonabile (transport, sicriu, cantina), eventualele dorinţe extra îndeplinindu-se contra cost.

3. Pachetul „low-cost”

Oferă servicii minimale (groapă pe care o astupăm după ce se termină ceremonia).

 

Pentru cv-uri sau prestări de servicii vă rugăm să ne contactaţi la adresa de PR vaduva_cel_negru88@yahoo.com


Bayern 3-0 Steaua (cronica)


     Pe finalul meciului comentatorii încercau să explice ilogica schimbare a lui Dorinel (B. Stancu – Tiago Gomes) motivând că antrenorul încearcă să evite o înfrangere umilitoare care ar putea sa-l coste poziţia. Păi, fără supărare, dar 0-3 nu e un scor destul de umilitor?

     Primele 10 minute ale meciului au fost de infarct, nici acum nu ştiu cum am scăpat fără gol, pentru că pe final să echilibrăm meciul şi chiar să avem câteva ocazii de a marca prin Rădoi şi Goian.

     Ribéry a fost de neoprit pe partea stângă, Dayro Moreno fiind primul care a reuşit să-l deposedeze abia prin minutul 42.

     Repriza a doua s-a desfăşurat cam pe aceleaşi coordonate, cu un Bayern furibund care ne-a terminat. Nu ştiu ce a fost în capul lui Goian, care la faza primului gol în loc să degajeze balonul, a vrut să iasă prin pase şi a pierdut mingea la marginea careului. Al doilea gol a fost din offside, dar nu mai contează, iar al treilea gol ar trebui să fie pus în dictionar la definiţia noţiunii de contraatac.

     Zapata – Meci destul de reuşit, intervenţii extraordinare la Toni (min 5) şi la scăparea lui Klose din repriza a doua. Poate dacă ar fi ieşit decis la faza primului gol, reuşea să-i închidă unghiul lui Klose.

     Golanski – Departe de forma de anul trecut, a fost jalon de antrenament pentru Ribéry aseara. Însănătoşire cât mai grabnică pentru Ogăraru, că altfel sunt probleme mari pe dreapta.

     Goian – Deseori depăşit de Luca Toni la duelurile aeriene, greşeală mare la primul gol.

     Ghionea – Joc mediocru, nici nu s-a impus, dar nici n-a fost depăşit foarte evident de adversari la duelurile directe.

     Petre Marin – Joc destul de exact, a şi avut noroc că pe partea sa Oddo nu prea a urcat în atac.

     Nicoliţă – Inexistent în atac, inexistent în aparare. M-aşteptam să alerge mai mult dupa Ribéry.

     Rădoi – Joc foarte bun în prima repriza, în a doua nu s-a mai văzut deloc, ca de altfel asemenea tuturor coechipierilor.

     Ovidiu Petre – Accidentările l-au scos din forma de anul trecut. Mai bine n-ar fi forţat pe finalul ăsta de sezon, pentru că oricum nu joacă mai mult de 50 de minute şi se pierde o schimbare cu el.

     Szekely – O deposedare foarte importantă la Oddo pe finalul primei reprize, în rest nimic. Pare un alt caz de jucător „născut talent, murit speranţă”

     Bogdan Stancu – Se zbate, aleargă enorm, dar nu prea se întâlneşte cu mingea. Dorinel ar fi trebuit să înteleagă că el e marcator, nu pivot pentru coechipieri.

     Dayro Moreno – Singurul jucator care mi-a placut. Cel mai periculos în prima repriză, un călcâi de senzaţie, o cursă extraordinară după recuperarea aceea la Ribéry.

     Lovin – Când intră ca rezervă pare foarte timorat. A jucat puţin şi slab.

     Tiago Gomes – Jucător de perspectivă, ar trebui să fie titular în locul lui Ovidiu Petre.

     Semedo – Baiatul ăsta n-are treabă cu fotbalul! Ar trebui să petreacă iarna la Buzău, poate învaţă acolo cum se marchează cu poarta goală, cum se face un stop înspre poartă, etc, chestii elementare.

      Una peste alta, norocul nostru că Fiorentina e sub noi ca joc. În mod normal trebuie să îi batem în Ghencea şi să ne calificăm în dauna lor în UEFA. Oricum, cred că pe 10 decembrie o să-l injur mai mult pe Semedo decât pe mutu…


România – Brazilia


Autor posibil/probabil: Adrian Georgescu (gesepe)

„După ce efectele încălzirii globale, gripa aviară şi Laura Andreşan au făcut ca până acum adversarele României să piardă partidele prin neprezentare, iată-ne la marea finală! Echipele sunt aliniate la centru: brazilienii salută publicul, iar cincisprezecele românesc joacă „telefonul fără fir” cu ultima încurajare venită de la Piţurcă: «Nu uitaţi că e ţara din care aducea MM fotbalişti».

Se aude fluierul de început. Dorinel nu-l aude şi cântă în continuare imnul. Mircea Sandu începe încălzirea.

Min 3. Românii atacă dezlănţuit, dar … vai, ce arbitraj părtinitor! … Corpodean opreşte meciul pentru un «înainte».

Min. 4. Dorinel începe să are terenul.

Min. 6. Lobonţ se plictiseşte în poartă, dar mai schimbă o vorbă cu stripteuzele care se mladiază pe barele laterale.

Min8. Mutu trage toată echipa după el … să o aşeze mai repede în zid. Şut Juninho, bară-bară, mingea traversează terenul şi … este 1-0 pentru România! Ai nostri protestează că au rămas fără stripteuze, dar golul e validat.

Min. 9. Ogăraru ridică publicul în picioare … pentru că trebuie să ajungă la scaunul lui.

Min. 11. Dorinel termină de arat terenul şi trece la însămânţat.

Min. 12. Bănel este la un pas să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, însă Lobonţ se opune.

Min. 13. Încurajat de prezenţa în tribune a scouterilor de la Dinamo Tirana veniţi special să-l vadă, Chivu pleacă în atac, dar impresarii îi fac semn să stea liniştit, că emisarii n-au portofelele la ei.

Min. 15. După o pasă greşită a lui Lobonţ, Piţurcă strigă la el: „De ce joci cu Ochiroşii?”. Lobonţ îi răspunde: „Hai, bre, că n-am baut decât o sticlă!”.

Min 28. La colţul terenului, MM le face oferte brazilienilor veniţi să bată cornere. Elton semnează pe loc cu Unirea Urziceni.

PAUZĂ.

Piţurcă împarte ultimele sfaturi: “Lobonţ, stinge ţigarea. Chivu, nu mai pufăi ca locomotiva. Bănel, acum poţi să tragi la poarta aia. Mutu, poţi să îţi faci tatuajele în timpul liber? Rădoi, lasă geamurile că ne ia curentul. Ogăraru … Ha ha, glumeam şi eu!”

PAUZĂ. Alina Plugaru îşi începe tentativa de stabilire a unui record mondial. Trece pauza. Românii ies de la cabine, brazilienii intră. La revenirea pe gazon, Elton e de negăsit.

Min 52. Meciul se opreşte câteva secunde, întrucât un buldozer urmat de un excavator trec spre Parcul Bordei. Jocul se reia pe partea neafectată de şenile.

Min 62. Aut pentru România şi schimbare: iese Neşu, intră Alexandru Piţurcă. Acesta cere mingea de la Roşu. Roşu nu vrea să i-o dea. Piţurcă junior plânge: “Taaaaaaaaatiiiiiiii, zi-i lui Roşu să-mi dea mingea!”.

Min 68. Arbitrul cere întreruperea meciului din cauza unui obiect strălucitor aflat în tribună. Mititelu îşi dă jos ochelarii de soare şi partida se reia.

Min 69. Intră Coman în locul lui Lobonţ. Copos strigă la Coman că îi măreşte contractul de la o foaie A4 la o foaie A3.

Min. 90. Mutu, într-un moment de inspiraţie, îi pasează lui Adriano. Acesta înscrie pe lângă Coman, care discută cu Copos prelungirea contractului la 2 metri.

PENALTY-URI.

– Trage Ronaldo. În zid.

– Dorinel se apropie de balon şi … goool! Din păcate, la poarta cealaltă. Bănel îl consolează.

– Ronaldinho trage de patru ori la rând în bară, iar vânzarile la Coca-Cola se dublează.

Piţi încearca să-l convinga pe Mutu să tragă, dar acesta îi spune că s-a lăsat. Este nevoie de un singur gol, unul singur.

– Chivu îşi ia inima în dinţi şi pune mingea pe punctul cu var. În tribună, impresarii au semnat deja precontracte cu 3 echipe din Sri Lanka, San Marino şi Togo. Chivu se îndreaptă spre balon, dar … se razgândeşte. Piţi face o ultimă schimbare: se introduce în teren. Nervos pentru că românii trag de timp, Dida şutează cu sete, mingea îl loveşte pe Piţi în ceafă şi intră în poartă. Goool!!! România e campioană mondială!

DUPĂ MECI.

Cornel Dinu face o scurtă analiză: ”Baieţii au anihilat hiatusul căscat între dorinţa de samba a brazilenilor şi sârba noastră din străbuni, printr-o posesie regresivă în timp, care ne-a adus aminte de urcările în atac ale regretatului Mişa Klein. Ar fi fost dezirabil să îl vedem şi pe acest puşti Copil, ca să nu rămânem cu gustul amar al ratării care ne caracterizează pe noi ca popor şi pe mine ca orator”.


Suspensorul Băicoi – Dinamo


Un reportaj de la un meci fantastic ce ar fi putut să aibă loc în Cupa României:

Înainte de meci, la vestiare, Cornel Dinu le ţine dinamoviştilor obişnuitul său discurs motivaţional. Jumătate din jucători încep să plângă şi nu mai pot fi recuperaţi în timp util, cealaltă jumătate a adormit. Chiar şi aşa, sarcina lui Rednic de a stabili primul unsprezece este deosebit de grea. Bratu răbufneşte: „Puriule, de fiecare dată când începi „În Oceanul Pacific” de la mine, io ramân mereu pe tuşă!”.
Echipele sunt pe gazon. Zicu ia o acţiune pe cont propriu, driblează tot în calea sa şi ajunge în faţa portii! Fantastic, înscrie!!! Arbitrul îi cheamă apoi pe cei doi căpitani la centru să dea cu banul.

Începe meciul.

Băicoiul se aruncă în atac. Vali Năstase încearcă o alunecare, dar, obişnuit cu raftingul, se opreşte la vestiare, unde Cornel Dinu continuă să le insufle curaj băieţilor. Rednic profită de ocazie şi îl schimbă pe Năstase, să mai joace şi rezervele.

Minutul 17. Zicu ia o acţiune pe cont propriu, driblează totul în calea sa şi ajunge în faţa porţii. Paznicii îi atrag însă atenţia că nu poate să iasa cu mingea din stadion.

Minutul 23. Fanii dinamovişti joacă baza cu jandarmii. E 1-0 pentru ei. Jandarmii au cerut time-out pentru a-şi reface strategia.

Minutul 34. Rednic are o idee genială. Din păcate, nu mai poate face decât două schimbări.

Minutul 38. Fotbaliştii suspensoreni înscriu. Vedeta locală, Gâgu, alintat şi Băicoinho, l-a trimis după ţigări pe Lobonţ. Lobonţ s-a dus.

Minutul 39. Acţionarii organizează o şedinţă în spatele băncii lui Rednic. Neţoiu desenează planul contraofensivei. Se votează schimbările în plen. Opriţa este ales de conclavul acţionarial drept următoarea schimbare.

Pauză.

Jucătorii dinamovişti preferă să rămână pe gazon, deoarece în vestiar Cornel Dinu îşi continuă speech-ul. Conclavul acţionarial propune trecerea la cod roşu. I se pune în vedere lui Rednic să-l introducă în repriza a doua pe Borcea în teren. Rednic are o criza de râs şi este demis. Este adus Dinu de la vestiar şi instalat antrenor. Dinu începe să-i ofere indicaţii lui Opriţa.

Minutul 46. Borcea este aruncat în luptă. Stadionul are o criză de râs.

Minutul 56. Pulhac priveşte cu tristeţe mingea care trece pe lângă el… Oftează şi este bătut consolator pe umăr de Moţi… Dinu intervine de pe margine: ”Nu te lăsa căzut la periferia fiinţei fotbalistice. Dezolanţa cioraniană şi frustrarea freudiană nu-şi au locul în acest spaţiu, în ultimă instanţă hedonistic”. Renăscut, Pulhac atacă magistral tibia unui băicoian. Care cedează.

Minutul 63. Dinu termină indicaţiile pentru Opriţa. Acesta începe să dea ture de stadion.

Minutul 67. Borcea ia o acţiune pe cont propriu, dar ceilalţi acţionari îl acuză că vrea pachetul majoritar. Este scos de pe teren şi este chemat Opriţa. Opriţa nu aude.

Minutul 72. Piţurcă urmăreşte impasibil din tribună desfăşurarea meciului. E liniştit. Alexandru, fiul lui drag, ajuns între timp la Suspensorul, nu s-a accidentat nici azi. Ba chiar a fost lăsat de Radu Ştefan să atingă mingea o dată. Din cauza caniculei, arbitrul e nevoit să oprească jocul din 15 în 15 minute. De acest aspect se ocupă Semeghin, aflat pe marginea terenului cu o frapieră în care se gasesc celebrele sale “sticle de vin”.

Minutul 80. Meciul este întrerupt din cauza apariţiei vedetei Shakira, care vrea să filmeze partea a doua a videoclipului cu Beyonce, dar cu Cristi Borcea. Acesta pune la bătaie 20 de mii de euro pentru jucătorul care înscrie, pentru a exersa dansul specific al lui şi al Shakirei.

Minutul 84. Pe stadion apare cu elicopterul Gigi Neţoiu care l-a adus efectiv la pachet pe Herea şi cere introducerea în teren a acestuia. Cristi Borcea începe despachetarea lui şi semnează contractul.

Minutul 86. Celebrul Jimmy “Poştaşul” Jump intră pe teren îmbracat în tricou galben ca Tweety şi îi aruncă în faţă lui Niculescu un fular cu mănuşi cu tot… Borcea rezolvă instantaneu transferul lui Mihalcea, care îl atacă pe “Poştaş”… Boştină apare şi se bagă împăciuitor între ei… Boştină primeşte premiul Nobel pentru pace… Olăroiu îi cere statueta-premiu şi o pune în geam ca să-i faca în ciudă lui Razvan Lucescu…

Minutul 88: Meciul e viu disputat. Fotbaliştii s-au aşezat pe teren şi-l urmăresc. Scorul a devenit 5-4 pentru jandarmi, dar suporterii încearcă să egaleze.

Minutul 89: Niculescu încearcă o foarfecă dar nu-i iese. Din tribune, Diana îi sugerează să încerce o maşina de ras.

Minutul 92. Dinamoviştii sunt masaţi în careul advers. Maseuzele au fost aduse de Neţoiu.

Minutul 94. Fluier final. Rednic află în sfârşit că fusese demis la pauză…Bineînteles, printr-un SMS de la Copos, încheiat cu “Te aşteptăm la rrapid”. Conclavul acţionarial îl trimite la echipa a doua. Borcea îi lipeşte Shakirei 100 de euro pe frunte.


„câini până la moarte”… sau nu :))


     Ştire bombă aseară! 5 jucători ai lui dinamo au cântat maneaua compusă pentru Steaua după semifinala de UEFA cu rrapid din 2005. Bineînţeles că am căpiat de ras şi m-am gândit cum îşi taie Borcea venele în colţul lui emo de supărare că-l trădeaza spartanii.

     M-am gândit o noapte întreagă ce să scriu ca să-i iau la mişto, după care am citit de dimineaţă articolul lui Kelluboss (http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/5677) şi mi-am dat seama că are dreptate. Probabil şi la noi se întamplă aşa ceva, probabil şi la Craiova, rrapid, Fulgerul AEK Bragadiru Timişoara şi altele. Poate doar că ai noştri au fost mai deştepţi ca „Torjihno” (vai cât de penal e alintul asta, îmi sună a Băicoihno, dar despre el o sa scriu în alt articol) şi nu s-au lăsat filmaţi.

     Ideea e că în România nu există jucători de fotbal cu caracter. De fapt există, dar foarte puţini şi-i poţi număra pe degete. Ca să dau numai 2 exemple ar fi Mirel Rădoi şi George Ogăraru care sunt Stelişti adevăraţi şi chiar nu ar juca altundeva în ţară. Restul îi seamănă lui Pleşan sau Torje.

     Pleşan pe când juca la Craiova lui Neţoiu era pupat în fund de toată suflarea alb-albastră că declara „Eu în ţară nu joc decât la Universitatea. Dacă plec, plec doar în străinătate!”. Peste 2 săptămâni era la dinamo şi declara „De mic copil mi-am dorit să joc la dinamo, cea mai tare echipă din ţară, abia aştept să joc în Champions League„. Peste 1-2 ani în care n-a jucat mai mult de 10 meciuri ajunge la Timişoara. Acolo face din nou furori „Tatăl meu este bănăţean, aşă că şi eu sunt jumate bănăţean şi din totdeauna mi-am dorit sa joc pentru Poli„. După un nou an ceva mai reuşit decât în Ştefan cel Mare, ajunge la Steaua unde se umple iarăşi de ridicol „Eu de fapt am vrut să joc la Steaua, nu la dinamo, dar nu m-a vrut Mihai Stoica, de aceea am dat acele declaraţii„. Acum eu stau şi mă întreb cum poate un asemenea ţăran să se aştepte să nu fie numit mercenar de către suporteri?

     Cu jucători şi oameni de asemenea caracter, România îşi merită soarta din păcate.

 

PS.: şi totuşi nu mă pot abţine să nu bag filmuleţul cu Pulhac, beţiv mai mare decât Semeghin, spaima sticlelor de vin :))


Amintiri


Mai e cam o zi şi jumătate până la meciul cu Bayern din CL, la finalul căruia, în funcţie de rezultate, mă decid dacă plec sau nu pe 10 decembrie spre Ghencea. Atunci vine în Templu Fiorentina drogatului de Mutu (abia aştept să-l înjur!) pentru lupta pentru locul 3 în grupă care duce-n Cupa UEFA. Deja nu mai am răbdare. Vreau să fie mai repede marţi seara, să fie 23:30, s-o sun pe Mădik şi să-i spun „Cumperă bilete la Nord. Vin la meci!”.

Emoţiile sunt mari, speranţele relativ mici… la cât ghinion are Steaua şi am şi eu în ultimul timp, m-aş mira să iasă în sfârşit ceva aşa cum îmi doresc. Dar încep să-mi amintesc primul meci văzut pe Ghencea, acum 2 ani. Au fost 2 din cele mai tari zile din viaţa mea. Firul evenimentelor a fost ceva de genul ăsta:

vineri, 17 noiembrie 2006: Eram pe la liceu, când dă Victor buzna într-una din pauze şi trânteşte pe catedră 2 bilete la meciul cu Dinamo Kiev. „Ai facut rost?!?” „Da, frate!” Gata, lumea e-a mea, în 5 zile sunt pe Ghencea! Am dat 800 de mii pe un bilet care costa în mod normal 350 de mii, dar ştiu că merită. Urmează ora de franceză, îi arat şi profesoarei (şi ea tot Stelistă) biletele „doamna… stiţi, marţi lipsesc şi eu de la oră :D”. După urma o inspecţie la dirigenţie, cu vizită la Muzeul de Artă. Eh, ce naiba să caut eu acolo, lasă că se duc ceilalţi, nu mi se vede lipsa, rămân la Cuza s-o aştept pe Mădă. Am aşteptat degeaba, că ea terminase mai devreme.

Weekend-ul nici nu simt când trece, singura zi care mai exista pentru mine era marţea care urma.

Luni, 20 noiembrie 2006: ora de Română cu Nede. „Caz penal! Inconştienţilor! Vă desfiinţez!”. Din 27, n-ajunseseră decât vreo 13-14 la inspecţie. Scandal mare prin liceu, mai mare în capul dirigii de fapt. Iar ameninţări cu exmatricularea, iar dat cu subsemnatul, iar suntem sub observaţie, iar suntem pe lista neagră a profesorilor că am făcut de râs liceul, bla bla. La sfârşitul orei, mă duc spre catedra. Nede probabil se aştepta să-mi cer scuze sau ceva de genul. Eu „Doamna, stiţi, mâine trebuie să plec din oraş, mă puteţi învoi şi pe mine?„. Ea „Mă copile, tu eşti întreg la minte? N-auzişi ce vă spusei toată ora? Sunteţi pe lista neagră a liceului! Eu nu te învoiesc, poţi să te duci tu la fiecare profesor în parte, dar nu cred că o să te scutească cineva„. Zis şi facut, ma duc la Victor şi-l iau la cancelarie. Mai trebuia să mă invoiesc doar de la dirigul lui (cel mai tare prof din tot Bălcescu). Ne ducem la el, îi arătăm biletele la meci, eu mă învoiesc pentru marţi, Victor pentru ziua de miercuri. Profu’ ne spune că el o să facă pe orbul şi n-o sa observe că lipsim, dar să avem grijă de noi la Bucureşti, să nu păţim ceva pe stadion, că după are şi el belele.

Marti, 21 noiembrie 2006: Ghiozdanul deja făcut, aveam la mine fularul meu norocos din `97 cu „Magica Steaua”, aveam tricoul cu Rădoi, totul pregătit. Victor avea la el steagul României luat de la Ţiţi, steag care a fost fluturat şi la SUA `94. Ultimele minute ale orei de geografie… în 30 de minute aveam trenul spre Bucureşti. Victor bagă capul pe uşă „hai mă Dutzule, că pierdem trenul„. Mă duc la profesoară, îi cer să-mi dea drumul mai devreme că trebuie să plec la dentist :-„, când să ies pe uşă, toţi colegii „baftă la meci„, „ai grijă pe stadion„, etc :))

Ajungem la timp la gară, 3 ore pe tren numai cu biletele în mână, discutăm despre meci, răsfoim de la un cap la altul şi Gazeta si Prosport-ul, că ni le luasem pe amândouă, discutăm despre echipe, despre meci, calculăm de 1000 de ori clasamentul, ne gândim cine o să marcheze, de câte ori, etc. Parcă suntem nebuni!

Pe la  ora 17 suntem deja în Capitală, luăm tramvaiul 41 până la Ghencea. Acolo mâncăm ceva, ne întâlnim cu George, îi dăm lui ghiozdanele, ne păstram doar fularele, ca să nu avem probleme la percheziţie, râdem, glumim, aşteptăm meciul. Se face 18, începe să se lase întunericul, încep să se deschidă porţile şi să se permită accesul pe stadion.

Pe la 18:30 urcăm scările şi ajungem deasupra stadionului… Cea mai frumoasă privelişte pe care am avut-o în faţa ochilor vreodată! Ne tragem câteva poze, imi sun puiu sa-i spun că sunt pe Ghencea, îmi simte bucuria în glas… După îi sun şi pe ai mei 😀 Suntem aproape singuri în peluze. Mai sunt doar baieţii de la Triada, care aşează bannerele brigăzilor pe garduri. Încet-încet se ocupă toate cele 25.000 de locuri. Vreo 2 sectoare libere ca să-i despartă pe baieţii de la Sud de galeria Kievului.

Membrii Triada întind un banner cât toată lungimea gardului de la Peluza Nord. Reuşesc să descifrez ce scrie. E un mesaj de protest pentru abuzurile făcute în Groapă la meciul cu spurcaţii. Trecuse doar o lună de la măcel. „Europe should know… www.abuzuri.com„. Cu vreo 5 minute înainte să înceapă meciul, baieţii din galerie încep să împartă la toată peluza pancartele pe care o sa le ţină toţi ridicate pentru coregrafie. Abia aştept să văd a doua zi în poze imaginea.

21:15 – echipele ies la încălzire. Primii ies ucrainienii, cu Cernat în frunte. Sunt întampinaţi cu căldurosul „dinamo, muie dinamo!” care a răsunat de nenumarate ori din tribune.

21:45 – imnul Champions League. Îmi dă mie fiori, iar eu sunt în tribună, oare ce-or simţi jucătorii pe teren? Meciul începe încâlcit, cu mingi pierdute de ambele echipe la mijloc, fără prea mari ocazii.

Vine minutul 30. Lovitură liberă de pe partea dreaptă pentru Kiev. E Florin Cernat lângă balon. Toata lumea huiduie din străfundul plămânilor. Cernat a jucat la spurcaţi, un motiv în plus să-l huiduim. Şut-centrare, Cernea, portarul nostru sare prea târziu şi mingea se opreşte în plasă. 0-1. Pentru 5 secunde tot stadionul amuţeşte. Aproape că îi aud pe jucătorii Kievului felicitându-se pe teren. Imediat însă 25000 de oameni încep într-un glas „Luptă Steaua! Luptă Steaua!” Ucrainienii din tribune aprind torţe şi cântă. Toata lumea se enerveaza să-i vada fericiţi, aşa că strigatul de luptă devine din nou „dinamo, muie dinamo!”

Opriţa are o ocazie mare, după o fază creată de Thereau, însă trage în portar.

0-1 la pauză, Kiev în UEFA, noi pe locul 4 în grupă. Victor se uită spre mine şi mă întreabă dacă cred că egalăm. Îi răspund că marcăm sigur. N-am bătut atâta drum degeaba.

Repriza a doua începe cam cu aceleaşi coordonate ca şi prima. Ba chiar mai rău, cu Kiev peste noi. Părem sufocaţi, nu reuşim să facem deloc pericol în careul lor.

Corner pentru Kiev. Centrare, îmbulzeală prin careu, mingea în poartă. Stadionul îngheaţă. Pentru noi timpul se oprise în loc, portarul ucrainian ajunsese deja la mijlocul terenului să-şi felicite colegii… Tuşierul ridică însă fanionul! E offside, rămâne tot 0-1. Portarul se întoarce lovind cu pumnii în aer spre poarta lui,  (poarta de la Nord, unde eram în peluză) toţi îi arată degetul mijlociu şi-l înjură! >:)

E aproape minutul 60. Ne lipseşte un lider în teren. Dică joacă tare slab, e apostrofat la fiecare minge la care e prea lent şi o pierde. Stadionul ia foc când Căpitanul iese la încălzire „Miiiiireeeeeel Răăăăădooooi / Este unul dintre noooooi” se aude din Ghencea până în Craiova cred. Intră Căpitanul pe teren, toţi colegii lui parcă prind curaj, începem să ţinem mai mult de minge.

Minutul 69. Mingea ajunge la Dică, are mingea pe piciorul drept, dar are şi vreo 2 adversari în faţă. Trebuie să paseze cuiva, altfel o pierde iar. Dar nu, Dicanu` îşi întoarce mingea pe piciorul stâng şi trage… parcă e puţin deviată, pentru că se transformă în lob… şi pluteste… şi intră în poartă! E goooooooooooool! E 1-1! În peluză parca izbucneşte un val, mă sprijin de baieţii din faţa mea că să nu cad, apoi mă îmbrăţişez cu Victor „vezi, ţi-am spus eu că marcăm!” Pulsul ajunge la 120, se aude Gabi Safta în difuzoare „minutul 69 gol, gol, gol, gol, gol, goooooooool Steaua! a înscris Nicolaeee Dicăăăăăă!” gâtul mi se usucă în timp ce repetăm frenetic de cel puţin 10 ori numele lui Dică. Tot el ne salvează ca întotdeauna!

La faza imediat următoare, Kievul se aruncă peste noi. Goian cade la pământ, mingea ajunge în plasă. Arbitrul e iarăşi prompt şi anulează golul. Portarul lor iar ajunsese la mijlocul terenului, aşa că iar se întoarce cu coada între picioare, iar vede un singur deget îndreptat spre el de la toţi din peluză.

Rămâne 1-1, noi ne ducem în UEFA, Dinamo Kiev se duce în Siberia lor >:)

Plecăm de la stadion, îl sun pe George să ne întâlnim să ne luăm lucrurile.

El era pe la un grătar la marginea oraşului. Pe la 12 ne întâlnim cu el pe la Cora (mersesem deja jumate de oraş din Ghencea). De acolo pornim spre Regie (deci parcurgem şi jumatea cealaltă de oraş) şi intram în Pirahna. Lumea strângea mesele, noi ne aşezăm la o sticla de Stejar. La ce ger îndurasem pe drum, berea aia rece parcă e un ceai pentru mine.

Pe la 5 dimineaţa se deschide metroul, plecăm şi noi spre gară. Acolo stăm în McDonald’s încă 2 ore până ne venea trenul. Pe tren moţăim liniştiţi, abia pe la Caracal deschid ochii şi-mi dau seama că am în continuare fularul roş-albastru la gât şi tricoul cu Rădoi pe mine. Îmi inchid hanoracul, doar mă întorc în Craiova, un oraş în care lumea e prea idioată să înţeleagă că nu eşti obligat să ţii cu Ştiinţa.

Ajung acasă pe la 11, dorm vreo 2 ore şi apoi mă duce frate-meu până la Cuza, unde-i promisesem lui puiu c-o aştept ca să-i povestesc cum a fost ;)) O încheiere perfectă pentru o zi perfectă.


Steaua şi atâtea moduri de a o iubi


     Imi permit să îl citez pe maestrul Constantin Ardeleanu, care a scris un nou articol superb pe site-ul suporterilor stelişti, http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/5673

„Iubirea, filosofic vorbind, nu are grade de comparaţie, sau altfel spus cunoaşte doar absolutul. A o încărca aiurea cu raţionalitate înseamnă să o cobori înspre simulacru şi frigiditate. Şi totuşi ce fascinantă diversitate; câţi oameni, atâtea iubiri ! În ciuda faptului că orice teoretizare a ei este excesivă voi încerca o particularizare în cazul iubirii de Steaua. Ca un clasament, în care echipa roş-albastră este damnată pentru 12 meciuri (din varii competiţii) fără victorii, dar nu se observă că în Liga I are cele mai puţine înfrângeri şi cele mai multe meciuri fără a fi fost înfrântă (14 din 16). Despre noroc, ghinion sau un progres al jocului, în ciuda mincinoaselor tabele de marcaj, e de preferat omisiunea.

Dar să ne întoarcem la iubirile noastre microbistice.

1. Iubirea clasică. Sunt oameni care au deschis ochii în ziua în care cerul arăta în zori roşu iar în amiază nepământean de albastru. Din curcubeul Sorţii ei sunt atraşi doar de roşu şi albastru. Mulţi dintre ei au cotizat „benevol-obligatoriu”, prin reţinerea din solde, la strălucirea unui club sportiv, propulsat în mitologie. „

2. Iubirea oarbă. A pătimaşilor care raportează totul la echipa sufletului lor. În afară de Steaua, restul e aproximativ în fotbal.

3. Iubirea-virus. Toată familia e stelistă. La victorie e nuntă, la înfrângere e înmormântare. Se renunţă la prietenii de altă orientare, iar erorile idolilor sunt aspru sancţionate. Se trece de la lauda ditirambică la pamfletele corosive. Iubirea de Steaua e o axiomă, se exclude demonstraţia sau negocierea.

4. Iubirea ultras. La graniţa fragilă între dragostea de idoli şi ura de competitori, care devin duşmani ireconciliabili. E o copie întârziată de 30-40 de ani după modelul occidental, e o revoltă a abundenţei de hormoni, o confuzie dintre coregrafie şi pirotehnie, o dorinţă a sângelui tânăr de a ieşi din vene şi artere la suprafaţă, un tembelism faţă de partea liniştită şi conformistă a cetăţii. Această exagerare a iubirii n-ajută echipa şi aminteşte de reîntoarcerea omenirii, periodic, în caverne.

5. Iubirea interesată E cazul a contingente de generali, obligaţi a fi oneşti, dar cucerind ranguri şi medalii pe succesele istorice ale sportivilor stelişti. Şi al lui Gigi Becali, singurul câştigător al dictaturii haosului. La ei se adaugă falanga fotbaliştilor mercenari, care au primit sume fabuloase în raport cu ce încasau la formaţiile lor, dar au dat cu ţârâita din realul sau presupusul talent: Liţă Dumitru(uriaş fotbalist, caracter mizerabil, vânzător de meciuri,-afacere în care i-a angrenat pe Iordănescu, Marcel Răducan, Florin Marin, Iordache- cel care a întârziat apariţia Stelei Sevilliene cu un deceniu), Trică (ginerele de Bălăceanca), Fane Stoica, Bădoi (n-a dat o singură centrare valabilă cât a jucat în Ghencea) şi acest elucubrant Silvian Cristescu (azilant piţurcan, care într-o carieră n-a marcat 23 de goluri, câte titluri a câştigat Steaua, lansând aberaţia că acele 4 titluri praziliene ar fi mai valoroase decât recordul de 23 steliste). Sucă de Dăbuleni, care are o lubeniţă în loc de cap, n-ar trebui să ignore palmaresul direct dintre Steaua şi echipa lui şi mai ales faptul că unul din cele 4 titluri l-a cucerit în dauna Stelei la golaveraj, deşi ficţiunea din tărtăcuţa tembelului o bătuse pe Maxima, în acea ediţie, în tur, retur şi-n Cupă. Afirmaţiile lombrozianului l-au enervat până şi pe atât de rezervatul Loţi Boloni.

6. Iubirea princeps, cea a jucătorilor şi antrenorilor care plătesc cu sânge, sudoare, lacrimi, insomnii, oase rupte şi uitarea celor care-i adulaseră cândva. Să remarcăm că ghinionul steliştilor a coborât cu o palmă: de la bare la şuturile sub bară şi să aşteptăm miracolul saltului înspre victoriile reclamate de un joc din ce în ce mai consistent.

Celor câţiva zăpăciţi care nu au proprietatea cuvintelor din textele mele le dau un motiv de satisfacţie, citându-l pe Ion Creangă: „Ştiu că sunt prost.. Dar când mă uit în jur, prind curaj”.

Constantin Ardeleanu


Fotbal pentru viaţă


 

     George Ogăraru, alături de alţi 13 fotbalişti (Mirel Rădoi, Petre Marin, Dorin Goian, Florin Lovin, Ionel Dănciulescu, Mihai Neşu, Nicolae Grigore, Costin Lazăr, Bogdan Lobonţ, Adrian Cristea, Gabriel Mureşan, Dani Coman şi Eduard Stăncioiu) sprijină în continuare campania „Fotbal pentru viaţă”.

Dragi prieteni,

În această a 2-a etapă a evenimentului cei 14 participanţi vor forma echipa „Fotbal Pentru Viaţă”. Împreună vom avea de înfruntat echipa Năpasta, alcatuită din tot felul de greutăţi pe care le întâmpină aceşti copii şi mamele lor. Fiecare dintre noi are câte un adversar ce îi este superior din punct de vedere al capacităţilor şi al experienţei, de aceea singuri nu-i vom putea face faţă. Timp de 4 săptămâni ne vom pregăti pentru meciul cel mare. Cu ajutorul vostru, fie susţinând un jucător, fie luptând împotriva adversarului, vom reuşi să fim la fel de buni, sau chiar să îl depăşim. Haideţi să-i învingem!

George

Pentru detalii http://www.ogararu.ro sau http://www.fotbalpentruviata.ro


Decembrie `89


În Decembrie 1989, mii de oameni şi-au pierdut viaţa ca să ne facă nouă viaţa mai uşoară. Au prins curaj să ia atitudine împotriva unui tiran, au ieşit şi au ramas în stradă să lupte pentru LIBERTATE. Pentru acest simplu fapt ei merită respectul nostru etern. Aş spune că au ştiut să „rămână uniţi ca degete unei singure mâini strâns într-un pumn care să lovească, să dea o ripostă fermă oricărui agresor de oriunde ar veni”, dar asta ar însemna să-l citez pe Iliescu şi mi-e sincer scârbă.

La fiecare sfârşit de an, toate posturile TV încep să transmită imagini de arhiva din Timişoara, Bucureşti, Craiova, toate oraşele mari ale ţării în care lumea a ieşit în stradă, imagini cu procesul şi executia Ceauşeştilor, etc.

Aceleaşi interviuri, aceleaşi feţe ale lui Iliescu, Roman, Dinescu, etc care afirmă cât de brav a fost neamul românesc împotriva „teroriştilor”. OK, asta spun ei, dar adevărul care e?

Spre ruşinea mea trebuie să recunosc că până anul trecut nu m-a interesat foarte mult subiectul, pentru că e unul din evenimentele istoriei care este povestit în 1000 de moduri de 1000 de persoane diferite. Dar anul trecut mi-am schimbat puţin punctul de vedere şi am început să caut pe youtube filmuleţe şi să caut în general date despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Şi toate astea au pornit de la un fapt relativ banal. Astă iarnă mă dusesem să-mi iau prietena de-acasă şi în timp ce aşteptam ca ea să se îmbrace, tatăl ei a început să-mi povestească. Un om simplu, nu un parlamentar, nu un milionar cu legitimaţie de revoluţionar în mână, pur şi simplu un om simplu. Mi-a povestit cum el lucra la o fabrica, iar în zilele acelea de după arestarea dictatorului, a fost chemat la Bucureşti alături de toţi colegii săi, li s-au dat arme în mana, uniforme negre, fără nici un fel de însemn tricolor şi li s-a deschis uşa la dubă. La nici 30 de secunde dupa ce au ieşit, soldaţii au început să tragă asupra lor. S-au tras mii de gloanţe de către români spre români! „Era un ger care îţi intra în oase şi singura căldură pe care o simţeam era de la mitraliera care se încingea când trăgeam” … o fraza care mi-a rămas intipărită în cap… Aşă că data viitoare ar fi bine să te gândeşti de 2 ori înainte sa te mai lauzi că îţi cunoşti ţara şi istoria ei.

Pentru mai multe informaţii intră pe http://www.eroiinumor.ro/