Amintiri

Mai e cam o zi şi jumătate până la meciul cu Bayern din CL, la finalul căruia, în funcţie de rezultate, mă decid dacă plec sau nu pe 10 decembrie spre Ghencea. Atunci vine în Templu Fiorentina drogatului de Mutu (abia aştept să-l înjur!) pentru lupta pentru locul 3 în grupă care duce-n Cupa UEFA. Deja nu mai am răbdare. Vreau să fie mai repede marţi seara, să fie 23:30, s-o sun pe Mădik şi să-i spun „Cumperă bilete la Nord. Vin la meci!”.

Emoţiile sunt mari, speranţele relativ mici… la cât ghinion are Steaua şi am şi eu în ultimul timp, m-aş mira să iasă în sfârşit ceva aşa cum îmi doresc. Dar încep să-mi amintesc primul meci văzut pe Ghencea, acum 2 ani. Au fost 2 din cele mai tari zile din viaţa mea. Firul evenimentelor a fost ceva de genul ăsta:

vineri, 17 noiembrie 2006: Eram pe la liceu, când dă Victor buzna într-una din pauze şi trânteşte pe catedră 2 bilete la meciul cu Dinamo Kiev. „Ai facut rost?!?” „Da, frate!” Gata, lumea e-a mea, în 5 zile sunt pe Ghencea! Am dat 800 de mii pe un bilet care costa în mod normal 350 de mii, dar ştiu că merită. Urmează ora de franceză, îi arat şi profesoarei (şi ea tot Stelistă) biletele „doamna… stiţi, marţi lipsesc şi eu de la oră :D”. După urma o inspecţie la dirigenţie, cu vizită la Muzeul de Artă. Eh, ce naiba să caut eu acolo, lasă că se duc ceilalţi, nu mi se vede lipsa, rămân la Cuza s-o aştept pe Mădă. Am aşteptat degeaba, că ea terminase mai devreme.

Weekend-ul nici nu simt când trece, singura zi care mai exista pentru mine era marţea care urma.

Luni, 20 noiembrie 2006: ora de Română cu Nede. „Caz penal! Inconştienţilor! Vă desfiinţez!”. Din 27, n-ajunseseră decât vreo 13-14 la inspecţie. Scandal mare prin liceu, mai mare în capul dirigii de fapt. Iar ameninţări cu exmatricularea, iar dat cu subsemnatul, iar suntem sub observaţie, iar suntem pe lista neagră a profesorilor că am făcut de râs liceul, bla bla. La sfârşitul orei, mă duc spre catedra. Nede probabil se aştepta să-mi cer scuze sau ceva de genul. Eu „Doamna, stiţi, mâine trebuie să plec din oraş, mă puteţi învoi şi pe mine?„. Ea „Mă copile, tu eşti întreg la minte? N-auzişi ce vă spusei toată ora? Sunteţi pe lista neagră a liceului! Eu nu te învoiesc, poţi să te duci tu la fiecare profesor în parte, dar nu cred că o să te scutească cineva„. Zis şi facut, ma duc la Victor şi-l iau la cancelarie. Mai trebuia să mă invoiesc doar de la dirigul lui (cel mai tare prof din tot Bălcescu). Ne ducem la el, îi arătăm biletele la meci, eu mă învoiesc pentru marţi, Victor pentru ziua de miercuri. Profu’ ne spune că el o să facă pe orbul şi n-o sa observe că lipsim, dar să avem grijă de noi la Bucureşti, să nu păţim ceva pe stadion, că după are şi el belele.

Marti, 21 noiembrie 2006: Ghiozdanul deja făcut, aveam la mine fularul meu norocos din `97 cu „Magica Steaua”, aveam tricoul cu Rădoi, totul pregătit. Victor avea la el steagul României luat de la Ţiţi, steag care a fost fluturat şi la SUA `94. Ultimele minute ale orei de geografie… în 30 de minute aveam trenul spre Bucureşti. Victor bagă capul pe uşă „hai mă Dutzule, că pierdem trenul„. Mă duc la profesoară, îi cer să-mi dea drumul mai devreme că trebuie să plec la dentist :-„, când să ies pe uşă, toţi colegii „baftă la meci„, „ai grijă pe stadion„, etc :))

Ajungem la timp la gară, 3 ore pe tren numai cu biletele în mână, discutăm despre meci, răsfoim de la un cap la altul şi Gazeta si Prosport-ul, că ni le luasem pe amândouă, discutăm despre echipe, despre meci, calculăm de 1000 de ori clasamentul, ne gândim cine o să marcheze, de câte ori, etc. Parcă suntem nebuni!

Pe la  ora 17 suntem deja în Capitală, luăm tramvaiul 41 până la Ghencea. Acolo mâncăm ceva, ne întâlnim cu George, îi dăm lui ghiozdanele, ne păstram doar fularele, ca să nu avem probleme la percheziţie, râdem, glumim, aşteptăm meciul. Se face 18, începe să se lase întunericul, încep să se deschidă porţile şi să se permită accesul pe stadion.

Pe la 18:30 urcăm scările şi ajungem deasupra stadionului… Cea mai frumoasă privelişte pe care am avut-o în faţa ochilor vreodată! Ne tragem câteva poze, imi sun puiu sa-i spun că sunt pe Ghencea, îmi simte bucuria în glas… După îi sun şi pe ai mei :D Suntem aproape singuri în peluze. Mai sunt doar baieţii de la Triada, care aşează bannerele brigăzilor pe garduri. Încet-încet se ocupă toate cele 25.000 de locuri. Vreo 2 sectoare libere ca să-i despartă pe baieţii de la Sud de galeria Kievului.

Membrii Triada întind un banner cât toată lungimea gardului de la Peluza Nord. Reuşesc să descifrez ce scrie. E un mesaj de protest pentru abuzurile făcute în Groapă la meciul cu spurcaţii. Trecuse doar o lună de la măcel. „Europe should know… www.abuzuri.com„. Cu vreo 5 minute înainte să înceapă meciul, baieţii din galerie încep să împartă la toată peluza pancartele pe care o sa le ţină toţi ridicate pentru coregrafie. Abia aştept să văd a doua zi în poze imaginea.

21:15 – echipele ies la încălzire. Primii ies ucrainienii, cu Cernat în frunte. Sunt întampinaţi cu căldurosul „dinamo, muie dinamo!” care a răsunat de nenumarate ori din tribune.

21:45 – imnul Champions League. Îmi dă mie fiori, iar eu sunt în tribună, oare ce-or simţi jucătorii pe teren? Meciul începe încâlcit, cu mingi pierdute de ambele echipe la mijloc, fără prea mari ocazii.

Vine minutul 30. Lovitură liberă de pe partea dreaptă pentru Kiev. E Florin Cernat lângă balon. Toata lumea huiduie din străfundul plămânilor. Cernat a jucat la spurcaţi, un motiv în plus să-l huiduim. Şut-centrare, Cernea, portarul nostru sare prea târziu şi mingea se opreşte în plasă. 0-1. Pentru 5 secunde tot stadionul amuţeşte. Aproape că îi aud pe jucătorii Kievului felicitându-se pe teren. Imediat însă 25000 de oameni încep într-un glas „Luptă Steaua! Luptă Steaua!” Ucrainienii din tribune aprind torţe şi cântă. Toata lumea se enerveaza să-i vada fericiţi, aşa că strigatul de luptă devine din nou „dinamo, muie dinamo!”

Opriţa are o ocazie mare, după o fază creată de Thereau, însă trage în portar.

0-1 la pauză, Kiev în UEFA, noi pe locul 4 în grupă. Victor se uită spre mine şi mă întreabă dacă cred că egalăm. Îi răspund că marcăm sigur. N-am bătut atâta drum degeaba.

Repriza a doua începe cam cu aceleaşi coordonate ca şi prima. Ba chiar mai rău, cu Kiev peste noi. Părem sufocaţi, nu reuşim să facem deloc pericol în careul lor.

Corner pentru Kiev. Centrare, îmbulzeală prin careu, mingea în poartă. Stadionul îngheaţă. Pentru noi timpul se oprise în loc, portarul ucrainian ajunsese deja la mijlocul terenului să-şi felicite colegii… Tuşierul ridică însă fanionul! E offside, rămâne tot 0-1. Portarul se întoarce lovind cu pumnii în aer spre poarta lui,  (poarta de la Nord, unde eram în peluză) toţi îi arată degetul mijlociu şi-l înjură! >:)

E aproape minutul 60. Ne lipseşte un lider în teren. Dică joacă tare slab, e apostrofat la fiecare minge la care e prea lent şi o pierde. Stadionul ia foc când Căpitanul iese la încălzire „Miiiiireeeeeel Răăăăădooooi / Este unul dintre noooooi” se aude din Ghencea până în Craiova cred. Intră Căpitanul pe teren, toţi colegii lui parcă prind curaj, începem să ţinem mai mult de minge.

Minutul 69. Mingea ajunge la Dică, are mingea pe piciorul drept, dar are şi vreo 2 adversari în faţă. Trebuie să paseze cuiva, altfel o pierde iar. Dar nu, Dicanu` îşi întoarce mingea pe piciorul stâng şi trage… parcă e puţin deviată, pentru că se transformă în lob… şi pluteste… şi intră în poartă! E goooooooooooool! E 1-1! În peluză parca izbucneşte un val, mă sprijin de baieţii din faţa mea că să nu cad, apoi mă îmbrăţişez cu Victor „vezi, ţi-am spus eu că marcăm!” Pulsul ajunge la 120, se aude Gabi Safta în difuzoare „minutul 69 gol, gol, gol, gol, gol, goooooooool Steaua! a înscris Nicolaeee Dicăăăăăă!” gâtul mi se usucă în timp ce repetăm frenetic de cel puţin 10 ori numele lui Dică. Tot el ne salvează ca întotdeauna!

La faza imediat următoare, Kievul se aruncă peste noi. Goian cade la pământ, mingea ajunge în plasă. Arbitrul e iarăşi prompt şi anulează golul. Portarul lor iar ajunsese la mijlocul terenului, aşa că iar se întoarce cu coada între picioare, iar vede un singur deget îndreptat spre el de la toţi din peluză.

Rămâne 1-1, noi ne ducem în UEFA, Dinamo Kiev se duce în Siberia lor >:)

Plecăm de la stadion, îl sun pe George să ne întâlnim să ne luăm lucrurile.

El era pe la un grătar la marginea oraşului. Pe la 12 ne întâlnim cu el pe la Cora (mersesem deja jumate de oraş din Ghencea). De acolo pornim spre Regie (deci parcurgem şi jumatea cealaltă de oraş) şi intram în Pirahna. Lumea strângea mesele, noi ne aşezăm la o sticla de Stejar. La ce ger îndurasem pe drum, berea aia rece parcă e un ceai pentru mine.

Pe la 5 dimineaţa se deschide metroul, plecăm şi noi spre gară. Acolo stăm în McDonald’s încă 2 ore până ne venea trenul. Pe tren moţăim liniştiţi, abia pe la Caracal deschid ochii şi-mi dau seama că am în continuare fularul roş-albastru la gât şi tricoul cu Rădoi pe mine. Îmi inchid hanoracul, doar mă întorc în Craiova, un oraş în care lumea e prea idioată să înţeleagă că nu eşti obligat să ţii cu Ştiinţa.

Ajung acasă pe la 11, dorm vreo 2 ore şi apoi mă duce frate-meu până la Cuza, unde-i promisesem lui puiu c-o aştept ca să-i povestesc cum a fost ;)) O încheiere perfectă pentru o zi perfectă.

About Dutzu

Stelist, supererou, berbec. Vezi toate articolele lui Dutzu

5 responses to “Amintiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: