Monthly Archives: Februarie 2009

Altfel de cenzură


„Pun pariu că n-ai fost într-o peluză a unui stadion

Şi că de la televizor nu poti să sari direct pe gard când echipa ta dă gol”

Nimeni Altu’ – Pun pariu

În curând această frază va rămâne doar o amintire, pentru că acum o săptămână, la meciul Middlesbrough – Wigan, fanii de pe Riverside Stadium, au avut neplacuta surpriză ca la intrarea pe stadion, să primească fiecare în parte o scrisoare cu următoarele prevederi: „Am primit numeroase plângeri de la spectatorii deranjaţi de zgomot şi de fapul că nu puteau urmări meciul din cauza celor care se ridicau. În plus, ne-au căzut sistemele de securitate şi internetul timp de 8 ore din cauza trepidaţiilor”. Materialul era semnat de către Sue Watson, responsabilă cu securitatea pe Riverside. Cu alte cuvinte, suporterii nu mai au voie să-şi încurajeze echipa, să cânte, să aplaude în picioare favoriţii, pentru că nu mai au nişte „gentlemens” şi „ladies” linişte (prin gentlemens şi ladies a se citi boşorogi şi babe) sau pentru că le pică netul unor stewarzi care vor să vorbească pe mess în timpul meciului. Şi asta se întâmplă în ANGLIA, patria mamă a fotbalului 😐 fără încurajări mai reuşea vreodată Boro să întoarcă rezultatele cu FC Basel sau Steaua şi să ajungă în finala UEFA? Hai să fim serioşi! Degeaba tribunele se numesc în engleză „stands” dacă nu mai ai voie să stai în picioare…

Citind ştirea aia, deja nu mă mai miră că în România sunt interzise fumigenele, torţele, steagurile cu băţ cu diametru mai gros de 15 mm, etc. aşa cum e stipulat în Legea Dragomir. Ca să nu mai vorbesc de cea mai aberantă prevedere, cum că suporterii n-au voie să conteste conducătorii FRF sau LPF, de parcă ei ar fi Ceauşescu şi suporterii membrii de partid veniţi la al n-şpelea Congres PCR… Sau că Jandarmeria a refuzat cererea suporterilor Stelei de înţelegere ca anumiţi membri de galerie (persoane care şi-ar da toate datele şi ar fi răspunzători pentru incidente) să aibă acceptul să folosească materiale pirotehnice. Sau că la EURO 2008, românii, în loc să aibă bannere de susţinere ale Naţionalei aveau mesajul „Mitică la puşcărie„.

Că tot vorbim de restricţii ale dreptului la libera exprimare, remintesc că pe stadioane, steagurile cu „Basarabia pământ românesc” sunt interzise. Până şi la Alba-Iulia, de Ziua Naţională a României, cei care aveau asemenea steaguri au fost bătuţi de gardă pe motiv că incită la ură rasială şi xenofobie sau ceva de genul ăsta… Şi cică trăim într-o ţară liberă şi democratică… Trăim într-o derivă mai degrabă!

Anunțuri

Despre prietenie (3)


„Nu îmi permit să fiu bun într-o lume haină
Nu găsesc o cale dreaptă în lipsă de lumină
Liniştit ca un nebun, nu mă recunosc nici eu
Adaptat la limita între uşor şi greu
Între drac şi Dumnezeu,
Între credincios şi ateu
Vreau să mă retrag lângă sticla mea de vin
Vreau să uit de toate măcar pentru puţin”

                                                  Rimmer feat. Wanna & Assa – Degajat şi liniştit

     După cum spuneam şi în articolul trecut, viaţa în general este doar o suită de alegeri. Tu alegi binele sau răul (oricât de relative ar fi noţiunile astea două), tu îţi faci destinul. Dar tot tu eşti cel care trebuie să înfrunte apoi consecinţele. Toată lumea greşeşte cel puţin o dată în viaţă. E una din caracteristicile ce ne definesc ca fiind umani. Evident, de preferat ar fi să înveţi ceva din greşeala făcută, pentru a nu o mai repeta. De asemenea ideal e ca greşeala făcută să nu rănească prea mult pe altcineva, pentru ca aceasta să te poată ierta.

     În ceea ce mă priveşte, recunosc că sunt un tip destul de conflictual. Sunt impulsiv, orgolios, gelos, posesiv, încăpăţânat, arogant, etc. Multe certuri, multe împăcări, cu multă lume. La fel de multe relaţii lăsate să se stingă pentru că am observat că ceilalţi nu se schimbă şi am fost sătul să trec peste aceleaşi monstre de nesimţire la nesfârşit. Eu sunt de părere că mai bine puţini prieteni, dar buni, decât mulţi dar care să te vorbească de rău şi să te facă praf pe la spate. Nu pretind că eu nu sunt nemernic uneori, dar prietenii la care ţin îmi sunt prieteni cu adevărat şi îi pun mai presus de orgoliu şi avantaje personale. Şi când văd că nu primesc acelaşi respect, prefer să pun capăt, pentru că nu pot continua să fiu prieten cu cineva care mă prosteşte şi mă minte în faţă. Fără respect şi încredere, nu poate supravieţui o prietenie.

     Cel mai dificil mi se pare însă când eşti prins între două persoane la care ţii la fel de mult. Şi nu mă refer să te cerţi cu una în dauna celeilalte. Nu. Pur şi simplu, faptul că te ataşezi mai mult de o persoană, o face pe cealaltă să se simtă neglijată şi apar neînţelegeri. Şi la un moment dat îţi dai seama că adevărurile care i le spui uneia din persoane reprezintă automat că ajungi să-i spui celeilalte un neadevăr? Ce e de făcut în cazul ăsta? Le spui în continuare ceea ce ai de spus, chiar dacă asta presupune să nu fii sincer? Pentru că la un moment dat, se cam intersectează vorbele şi o afirmaţie o contrazice pe cealaltă. Şi ajungi în situaţii neplăcute. Bine, asta dacă nu eşti vreun nesimţit fără conştiinţă care n-are probleme să mintă 🙂 Oricum, discuţia rămâne deschisă, încă mai caut răspunsuri…

 

 

 

eh, n-a mai fost nevoie să caut răspunsurile, pentru că ai hotărât tu.

Live with it.