3 zile în Bucureşti (varianta 2008)

     Ce modalitate mai tare să scapi de obligaţiile de 1 Martie decât cu un drum la Bucureşti? Şi nu un drum oarecare, ci cu un meci pe Ghencea inclus. Exact aşa mi-am petrecut eu anul trecut respectiva perioadă.

     Dis-de-dimineaţă m-am urcat în tren şi am tăiat-o spre Bucureşti. Pe-acolo m-am întâlnit cu Mădă, care ca deobicei, şi-a făcut timp să mă primească şi să mă trateze mai frumos decât la Intercontinental, ne-am plimbat prin Muzeul Satului, (deh, dacă tot ajung la „oraş”, măcar să mai adaug ceva cultură), apoi o tură prin Herăstrău, ne-am dat in tiribombe, multe poze, ce să mai, distracţie.

     A doua zi nici nu mi-o mai amintesc în totalitate, pentru că gândul îmi era numai şi numai la Templu pentru meciul contra cefere-ului (Clubul Fără Români). Şi încet, încet, orele se scurg şi ajung pe Ghencea. Stadionul plin, Nordul la datorie, la fel şi Sudul (care afişează banner-ul „Autonomie şi campionat? Să vă trezească cineva din visat!„).

     Meciul începe cum nu se poate mai prost, cu trică marcând încă din minutul 4 după o neatenţie pe partea dreaptă a Stelei, iar ţăranul uită care e clubul care l-a făcut fotbalist şi vine aproape de gardul de la Nord înjurând suporterii… E de la sine înţeles că „cfr, muie cfr” s-a transformat instant în „muie trică„. Apoi, instant aproape, tot stadionul tună „Luptă Steaua!

     Minutul 25, corner de pe partea dreaptă, corner pentru un stângaci. Andres Mendoza e la datorie lângă fanion. În careu, Goian, Ghionea şi Ovidiu Petre se luptă pentru o poziţie cât mai avantajoasă. Centrarea pleacă, e pe colţul lung, spre vinclu, Hirschfeld vrea să respingă peste, dar bagă mingea în plasă. 1-1 şi pereţii vii din Ghencea iau foc… Abia mai reuşesc să-mi ţin echilibrul pe scaun, pentru că în peluze simţi că e cutremur de la vibraţiile strigătelor şi ale săriturilor!

     Până la pauză băieţii se întrec în ratări, Dayro încearcă o foarfecă scoasă de portarul cfr-ului, Lăcătuş e la un pas să-l sfâşâie pe trică, ţăranul care are tupeul să înjure Fiara chiar în bârlogul ei, fază la care tot stadionul izbucneşte şi-i scandează numele…

     Repriza a doua începe cu aceeaşi presiune la poarta cfr-ului, iar în minutul 56, un nou corner executat perfect de Mendoza aduce golul de 2-1. Ovidiu Petre prelungeşte mingea pe spate, iar Dayro Moreno, nemarcat la colţul lung inscrie cu capul. Primul său gol pentru roş-albaştri. Şi ce gol important! În nebunia din peluze şi tribune, Dayro sprintează spre colţul terenului unde dă o monstră de dans columbian cu care ne intră adânc în suflet. Bucuria unui copil plin de talent, răsfăţat, cu joc dezordonat, dar capabil întotdeauna să schimbe soarta unui joc… Spirit latin, sud-american 100%🙂

     După gol, Steaua încearcă un joc economicos, aşteaptă contraatacuri şi se lasă uşor dominată. Urmează emoţii în careul nostru, faze controversate (aş fi zis „Traiască Alexandru Tudor!” pentru meciul ăsta, dar nu pot să uit cum ne-a executat în meciul contra spurcaţilor, unul din meciurile care ne-au făcut să pierdem până la urmă titlul 24 în dauna adversarilor din acea seara de martie), emoţii care se risipesc în ultimele minute ale meciului, când peruanul Mendoza execută iaraşi extraordinar o lovitură liberă din preajma colţului terenului, mingea se duce duce spre colţul lung, unde apare singur, Ovidiu Petre, care „încheie conturile” după cum afirmă şi comentatorul. Băieţii se îmbraţişează iar apoi vin în faţa peluzei şi ne aplaudă. Noi eram deja aproape fără glas, dar recunoştiinţa lor ne dă iar energie şi începem să scandăm „Aşa vă vrem mereu!

     Fluierul de final al lui Alexandru Tudor trece aproape neobservat, toţi suporterii cântă, flutură fularele de la Sud până la Nord, incluzând întreaga tribună a II-a.

     Ce să mai, cea mai frumoasă atmosferă din viaţa mea, am uitat de toţi şi toate atunci şi singurul lucru care conta era Steaua şi mândria că sunt Stelist! Cine nu e suporter adevărat şi n-a fost niciodată într-o peluză (mai ales pe Templu) n-are cum să mă înţeleagă…

About Dutzu

Stelist, supererou, berbec. Vezi toate articolele lui Dutzu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: