3 zile în Bucureşti (varianta 2009)

     Anul ăsta meciul cu cfr a picat într-o perioadă grea pentru Steaua. Multe puncte distanţă faţă de locurile de Champions League, joc mediocru, scandaluri la echipă, Lovin mai huiduit ca niciodată, Dayro şi el pe lista neagră a antrenorului şi a suporterilor, conflicte în peluzele anti-gigi şi tribunele free-gigi…

     În capitală ajung în dimineaţa meciului, la ora 12 mă postez la coadă la casele de bilete pentru meci. Iniţial mă bucur să văd multă lume acolo, să văd că există interes şi deci premise pentru o atmosferă la fel de fierbinte ca cea de anul trecut. Apoi entuziasmul meu se transformă pe parcursul celor 40 de minute de stat la coadă datorită discuţiilor de cocalari de lângă mine: bă, eu nici nu ştiam că e meci azi. bă, eu nici nu ştiu pe ce loc e Steaua. bă eu nici nu ştiu câte etape mai sunt de jucat, etc. Atunci ce #$%^ mea mai cauţi la stadion?!?!?!

     Deja supărat, îmi dau seama că mi-am uitat acasă fularul cu „Magica Steaua”, fularul meu norocos din ’96 încoace, aşa că pornesc cu biletele în buzunar spre Unirea, la magazinul Stelei, ca să-mi cumpăr cele necesare pentru meci. Acolo alţi nervi! Afiş pe uşa închisă a magazinului că este inventar până pe 21 aprilie. Că noi eram pe 22 aprilie la prânz nu conta… Ne mai plimbăm pe centru, vad Intercontinentalul, Teatrul Naţional, cele 5 sex-shopuri dintre Piaţa Romană şi Unirea, etc.

     Într-un final vine şi ora meciului. Urc scările către peluză, totul pare schimbat faţă de anul trecut. Sudul e mai gol ca deobicei, parcă nici cei de la Triada nu mai flutură la fel de multe steaguri, e mai multă linişte… Se strigă echipele… Nu se mai scandează numele jucătorilor… Lovin e huiduit la scena deschisă încă de la încălzire. Dayro la fel. Nici crainicul nu mai dă tonul sincronului dintre peluze la „România – Steaua, Europa – Steaua! Campionii din Ghencea„.

     Teo Crăciunescu fluieră debutul meciului pe care avea să-l facă praf.  Primele 10 minute aduc o posesie mai mare pentru cfr şi înjurături din tribune pentru becali, argăseală, cfr şi mai ales dinamo.

     Minutul 10. Kone reuşeşte să ţină de minge şi apoi dă o pasă foarte bună printre, Ogăraru e depăşit (unul din cele mai slabe meciuri făcute de George), iar Culio reia la colţul lung. 1-0 şi dezastrul pare mai aproape ca niciodată. Dar aşa cum se întâmplă deobicei la echipele mari, o asemenea greşeală trezeşte jucătorii şi Steaua se pune pe jucat. Toja are 2 ocazii imense la una din ele loveşte bara, Bogdan Stancu dă şi el pe lângă poartă din plonjon, cfr-ul nu trece de jumatea lor decât cu mingi degajate pe care Goe, Ghionea şi vetereanul Petre Marin le rezolvă fără probleme.

     Cu 10 minute înainte de final, arbitrul îşi arată clar direcţia spre care conduce meciul şi îl elimină pe Lovin pentru o intrare ce-i drept cu ambele picioare înainte, dar intrare din lateral, la minge, cu picioarele jos, intrare la care nici nu-l atinge pe Culio. Crăciunescu îşi dă în petec şi câteva momente mai târziu când se face că nu observă că acelaşi actor de telenovele, Culio, loveşte de la pămînt după ce fusese faultate de Ogăraru şi nu ia nici o măsură.

     Cele 15 minute de pauză aduc o briză de resemnare în peluză în condiţiile în care jucam cu un om mai puţin, împotriva arbitrilor, împotriva ghinionului. De la cabine jucătorii ies însă mai decişi ca niciodată, iar în repriza a doua pe teren a existat o singură echipă, Steaua Bucureşti.

    Încă de la început, baieţii încep asaltul la poarta lui Stăncioiu. După doar 10 minute, în minutul 54 (aproape în acelaşi minut ca şi în urmă cu un an), Dayro primeşte o minge pe culoar de la Tiago Gomes, îl fentează din corp pe unul din fundaşii clujeni şi trage puternic… goooooooooooooooooooooool!!!

1-1 şi tribunele iau foc! Spiritul de Stelist renaşte şi începe să-i porte pe jucători pe aripi. Atacuri peste atacuri, ratare imensă Kapetanos, ratare la care se rup vreo 3-4 scaune în jurul meu de la picioarele primite de nervi. Tot Kapetanos zguduie bara şi blestemul celor 2 bare/meci pare că revine. Atmosfera rămâne superbă până la final, o furie pe care o mai trăisem la niciunul din meciuri până acum. Într-o repriză am răguşit mai mult decât am răguşit la 2 meciuri de CL la care am mai fost (cu Kiev şi Fiorentina)…

     Chiar dacă nu am bătut, meciul m-a încărcat cu energie şi cu încredere în echipă. Încă există răutate şi atitudine şi orgoliu în băieţi. Şi cât o să existe astea, o să existe şi speranţe pentru performanţă.

 

     Celelalte două zile prin Bucureşti au trecut pe nesimţite cu plimbări pe la Casa Poporului, Piaţa Victoriei şi drum pe Ghencea, unde nu i-am găsit pe baieţi la antrenament. Se pare că ar fi avut reunirea lotului la cateva minute după ce am plecat eu plictisit de acolo…

    Una peste alta, aştept următorul drum pe Ghencea şi sper de data asta să am şi pe careva drag lângă mine pe care să îmbrăţişez la goluri…

About Dutzu

Stelist, supererou, berbec. Vezi toate articolele lui Dutzu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: