Din vers în vers

     Ieri am dat peste poezia „Lumini şi umbre” a Otiliei Cazimir. O să transcriu şi o să adaptez doar strofele care mi-au plăcut:

 Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt
Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-şi adună,
Dar rădăcina-i leagă de pământ.

De azi încolo n-am s-o mai iubesc…
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am s-o mai iubesc – de mâine.

… 

Ce demon oare mi te-a scos în drum?
De-ar vrea viaţa azi să mă dezlege
Şi raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aş alege.

Azi mi-a venit cu ochii calzi şi buni
Şi nu am întrebat-o de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.

Eşti rău. Dar cînd aud c-o spune altul
Mă uit în jos şi strâng din pumni şi tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert şi să te-mpac.

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănuia moştenire
Un suflet greu de ură şi iubire
Bănuitor şi trist şi-nfrigurat.

 M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Şi-aştept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.

     Şi parcă îmi şi imaginam cum ar sta versurile astea pe acordurile de chitară ale lui Emeric Imre. Pentru că îmi par versuri în stilul „Buna variantă rea” sau „Nebun de alb„.

     Şi mai departe mintea-mi fuge la melodiile lui Juanes („Para tu amor„, „Tu guardian” sau „Volverte a ver„) sau Chayanne („Cuidarte el alma” sau „Sentada qui en mi alma„) pe care le îndrăgesc atât de mult…

     Mai departe, tot pe linie de chitară ar veni Jason Mraz („I’m yours” sau „Lucky„) şi James Morrison („Broken strings„).

     Hm, nu-mi plac amintirile legate de melodiile astea.

     Mai bine mă întorc la ale mele, la RimmeR („Aduceri aminte„, „Unde eşti?” sau „Degajat şi liniştit„), Mecena („Absent„, „Către ea„, „Cum ar fi?” sau „Încă de mici„) sau JustUs („Doi copii„, „Te tin aproape” sau „One life, one love„).

     Dap, one life, one love🙂 ‘til death!

About Dutzu

Stelist, supererou, berbec. Vezi toate articolele lui Dutzu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: