Lăcă vs Steaua

     Duminică seara, în Ghencea, Steaua primeşte vizita echipei FC Vaslui. Banal început de avancronică, nu? Pe banca moldovenilor însă, cu 8 victorii cosecutive stă „Fiara” Marius Lăcătuş. Simbolul Stelei. Vulturul din siglă cum îl numeşte Stoichiţă. Nu mă apuc să enumăr cifrele seci care-i descriu cariera. Povestesc altceva. Prin ’96 eram îmbrăcat într-un tricou alb pe care-mi scrisesem cu carioci „DacAir” pe faţă şi Luţu şi cifra 10 pe spate. Apoi am aprins televizorul şi văd un meci Steaua – Inter Sibiu. Militarii au câştigat cu 4 sau 5-0, nu-mi mai amintesc. Dar atunci am văzut prima dată magia şeptarului roş-albastru. Dribla, pasa, centra, marca, era peste tot, controla tot. M-am îndragostit de stilul de joc şi de echipă.

      Se făcuse august, deja eram stelist 100%. Dublă cu FC Brugges pentru calificare în grupele Champions League. Nu ştiam exact cu ce se mănâncă, dar ştiam că belgienii sunt tari şi e meci important. Scoatem un 2-2 acolo, după o dublă senzaţională a lui Adi Ilie servit impecabil de Lăcătuş la ambele goluri, într-un meci dominat de la cap la coadă de Brugges însă. Vine returul, Steaua spulberă sec, cu 3-0 şi urmează dezastrele cu Atletico Madrid sau Borussia Dortmund. Până şi Widzew Lodz ne iau faţa în grupă.

     Un an mai târziu, din nou preliminarii de Champions League, tot Steaua, adversară însă PSG-ul lui Rai, Loko, Florian Maurice, Ngotty, Marco Simone, Paul Le Guen şi restul. Guerin deschidea scorul, Rotariu egala din penalty obţinut de Lăcă, Maurice făcea 2-1, Denis Şerban 2-2, pentru ca în minutul 78, Lăcătuş să apară senzaţional la colţul lung şi să aducă victoria cu un plonjon. După acel an, am repetat sute de plonjoane prin casă, imaginându-mi că dau golul victoriei asemeni Fiarei.

     Aş putea să povestesc la nesfârşit de fericirea care mi-a adus-o centrarea lui Lăcă pentru Belo în finala Cupei din ’99 sau cum am plâns de ciudă că a plecat să-şi încheie cariera la FC Naţional, cu care a venit şi a câştigat în Ghencea. Sau cum am fost cel mai fericit la victoria de acum 3 ani în faţa cfr-ului din Cluj. Sau alte zeci de momente.

     Duminică, Marius vine iar în Ghencea ca adversar. Aş fi vrut să spun că am sufletul îndoit. Că vreau să bată Steaua, dar ţin şi la Marius. Lucrurile stau însă mult mai simplu. Steaua de azi nu mai e Steaua mea. Deci, cel puţin duminică, timp de 2 ore, Lăcă mai presus de Steaua!

About Dutzu

Stelist, supererou, berbec. Vezi toate articolele lui Dutzu

20 responses to “Lăcă vs Steaua

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: