Alte 3 zile în Bucureşti

     Cum spuneam în articolul Lăcă vs Steaua, îmi doream ca Fiara să câştige. Vasluiul a pierdut cu 2-1, dar Lăcătuş a câştigat totuşi. Dar s-o iau cu începutul. M-am decis vineri seara să merg la meci. Zis şi făcut. Duminică dimineaţă plec din Craiova, ajung pe la 10 în Bucureşti, urmează tradiţionala masă la Mc-ul din gară, apoi mergem la stadion să luăm bilete cu buletinul (de parcă am fi la Altex…). Ajungem acolo pe la 1 fără ceva, exact la timp să prindem şi Steaua II – Farul Constanţa din Liga a 2-a. Mai nou şi la meciurile echipei a doua trebuie cumpărat bilet. Ajungem la tribună, acolo am plăcerea să dau nas în nas cu Petre Marin şi Mache (Marius Ianuli – team manager-ul Stelei, nepot de-a lui gigi, supranumit şi „omul cu telefonul”). Îmi pierd orice fel de timiditate şi dau mâna cu Petrică, apoi devin ceva mai lucid, îmi amintesc că am telefonul cu camera de 5MP şi-l rog să facem o poză. El îmi răspunde „Sigur tată, hai urcă aci„. Facem poza, îi mulţumesc, îi spun să rămână la Steaua, că joacă bine. Când să cobor, îmi dau seama că nu era singurul jucător din tribune. Ceva mai sus erau şi Gheonea şi Kapetanos. M-am pozat şi cu ei😀 pentru cine e interesat, pozele sunt deja puse pe hi5 ;) Lângă ei secundul Mihai Teja şi preparatorul fizic, domnul Colonelu. Ceva mai spre mijlocul tribunei îl remarc şi pe Renzo Rossi, fostul secund al lui Cristiano Bergodi. Am rămas însă în colţ, pe lângă jucători. La 1:30, preparatorul fizic le spune jucătorilor că e timpul să plece la masa de prânz. Toţi 3 s-au dus sa-l salute pe Renzo, gest foarte frumos. Tot atunci văd că mai erau prin tribune si Tudose şi Cezar Lungu. Steaua II nu a jucat nimic, a pierdut cu 2-0, Ochiroşii şi Andrei Ionescu, jucătorii veniţi de la echipa mare n-au făcut mai nimic. De fapt cea mai tare fază a meciului a fost când într-un moment în care galeria Farului se auzea foarte bine, Mache se întoarce la Mihai Teja şi-i zice „Uite, vezi, aşa e frumos să cânte, nu cu <<muie gigi>>„. Spre sfârşitul meciului l-am văzut plecând şi pe Ţiţi Dumitriu cu care din păcate nu am apucat să mă pozez.

     După doar câteva ore eram din nou în Ghencea. De data asta pe stadionul principal. Deşi după meciul cu dinamo, mă jurasem că nu mai stau niciodată la tribuna a 2-a, din cauza a tot ce se întâmplă acum cu suporterii am evitat să stau la Peluza Nord ca în alte dăţi. Aşa cum m-aşteptam, Lăcă a câştigat meciul de duminică. Mă refer la capitolul fani. Aşa cum şi merita de fapt. Mă apucă însă nervii când mă gândesc că printre cei care i-au scandat numele sigur erau si ipocriţi care acum jumate de an îi cereau demisia şi-l făceau în fel şi chip. Să le fie ruşine! Lăcă a salutat galeria si înainte de meci şi când s-a dus la cabine la pauză, şi când a ieşit din pauză, cât şi după meci. Golul Vasluiului, barele lui Ovidiu Petre şi Kapetanos, mega-ratările lui Temwanjera şi Burdujan, egalarea lui Kape şi mai ales golul lui Szekely au făcut seara perfectă. Am fost aproape la fel de fericit ca la victoria cu cfr de acum 2 ani.

     Luni am petrecut aproape toată ziua în Afi Mall Cotroceni. Sau cum dracu s-o chema. Oricum m-am simţit ca un piţiponc o zi întreagă. Am stat 1 oră prin magazinul de jucării de la Noriel, de unde am plecat cu o Deora II de la Hot Wheels. Apoi am făcut window shopping prin restul mall-ului. Am văzut şi New Moon, care mi s-a părut bunicel, cu excepţia tipei care mi se pare absolut emo şi disperată şi mă stresează la culme. Am mâncat şi vită Tushin de la chinezi, iar seara am terminat-o printre 2 sticle de vin😀

     Marţi am ieşit cu colegul de bancă din generală pe care nu-l mai văzusem de 1 an jumate cred. Am râs ca pe vremuri, am băut o bere, dar apoi ura şi la gară…

About Dutzu

Stelist, supererou, berbec. Vezi toate articolele lui Dutzu

One response to “Alte 3 zile în Bucureşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: