Dat fiind faptul că cifra 7 este foarte specială pentu mine, pentru articolul ăsta am preferat să transcriu un pasaj ce nu-mi aparţine, dar îl pot considera ca fiind scris de mine deoarece mâna ce l-a scris şi mâna mea au o relaţie caracterizată cel mai bine prin „două mâini, un singur suflet” 🙂
„Ceva despre prietenie…
În adolescenţă poţi lega numeroase relaţii de amiciţie; cunoştiinţele vin şi pleacă în valuri (ştii – flux, reflux!). Cel mai dificil lucru, însă este să găseşti acea persoană specială pentru tine, şi să ştii să o păstrezi lângă tine. Mă refer desigur la cel mai bun prieten.
De ce aş încerca eu să explic ce este prietenia, când oricum fiecare îşi are propria variantă de descriere a acestui fenomen?!
Prietenia este destul de greu de definit, şi din păcate extrem de rară, asta dacă ne referim la adevărata transpunere în viaţa de zi cu zi. Cu toţii încercăm să ne apropiem de oamenii din jurul nostru, problema este că micuţa parte mediocră din fiecare obişnuieşte să strice cam totul atunci când nu trebuie.
Cum găsim un prieten? Nu am habar, dar tind să cred că cel mai bun prieten poate ţine cu succes locul îngerului păzitor (poate este chiar el). Cineva îmi spunea într-o zi: „Decât să ai un prieten în spate, mai bine un duşman în faţă”. Poate avea dreptate, dar eu am încredere în prietenul meu cel mai bun pentru că în cazul în care îmi va înfige „cuţitul” în spate tot el va sta lângă mine să panseze rana.
Un prieten este acolo când ai nevoie ca cineva să te asculte, să te sprijine. Este o persoană cu care poţi împărţi şi bucurii şi tristeţi. O persoană pe care o poţi suna la orice oră, o persoană care te cunoaşte şi încă te place, care deşi te invidiază nu îţi vrea răul, care ştie să ţină un secret, care nu uită niciodată când este ziua ta de naştere sau de nume, cam greu de găsit, nu?
Şi pe urmă… pe umărul cui să plângi? Cine să sară în picioare la ora 3:00 dimineaţa dacă tu te simţi rău?Cine să se lege de tine şi să îţi spună: „dacă tu sari în prăpastie, sar şi eu cu tine!”. Cine nu poate dormi noaptea când ştie că eşti bolnav?
Sigur este vorba de cel mai bun prieten!
Există zicala aceea: ”Când într-o camera se aflau un bărbat şi o femeie, şi-a băgat Necuratul coada”. Ce să înţeleagă omul de aici? Că nu poate exista o prietenie curată între două persoane de sex opus?
Eu zic că poate exista! Şi şşşt… fără să aud obiecţii, pentru că la ora aceasta chiar nu sunt în dispoziţie!
De exemplu am avut o zi nasoală, aiurea rău de tot, mai proastă nici că se putea (ok ştiu că mereu este loc de mai rău). Aveam nevoie de ceva, nu ştiam de ce anume, dar simţeam un gol în stomac şi mă întrebam ce anume ar putea să îmi atenueze senzaţia aceea de nesiguranţă şi de teamă. M-am dus la frigider: „Cred că am nevoie de un pahar de apă, sfânta substanţă hidratantă!”. Foarte bine! Mi-am satisfăcut necesarul. Mă puteam întoarce la treburile mele. Nuuuuu din nou! Senzaţia de „vreau ceva, dar nu ştiu ce” reapare. „Cred că pe lângă apă aş avea nevoie şi de o gură de aer rece”. În consecinţă ies pe balcon şi inspir puternic (lacoma de mine, eram în stare să las întreaga populaţie fără oxigen). Fain! Era mai bine astfel că mi-am reluat activitatea… Însă acel sentiment parcă refuza cu orice preţ să mă părăsească. În sfârşit… sună telefonul. Aud vocea de la celălalt capăt şi sentimentul de „nu ştiu” dispare. Este el, mon ami. Am vorbit nu mai mult de 15 minute. A fost o discuţie banală, dar de care aveam atâta nevoie. Mai multă decât de un simplu pahar cu apă, de o gură de aer, de ceva de ronţăit, de o pătrăţică de ciocolată, de o plimbare în aer liber, de leneveală, de bârfitul pe mess. Mai bună decât orice altceva. Simplul fapt că a sunat să întrebe ce fac şi să îmi ureze „noapte bună!”, să mă asigure că o să vorbim şi mâine mi-a spulberat orice urmă de amintire urâtă care îmi crease golul în stomac.
[…]
Să rămâi împietrită sub farmecul unui zâmbet limpede, sincer, un zâmbet luminos căruia să îi porţi spune: ”bună dimineaţa, Soare!”. Aceasta este soluţia pentru liniştea interioară. Sufletul vibrează în faţa unui asemenea zâmbet, norii dispar uşor, se transformă în bule verzi de gelatină dulce, picăturile reci de ploaie devin călduţe, numai bune pentru tegumentul uman. Un zâmbet sincer este cea mai mare comoară. Nu îl primeşti în fiecare zi, nici nu îl găseşti la orice colţ de stradă. El va apărea sub ochii tăi atunci când drumurile o să ţi se închidă, şi nu va veni niciodată singur, ci însoţit de o mână binevoitoare, pregătită să te ridice.
Este clar. Un zâmbet limpede şi cald nu poate veni decât din partea unui prieten adevărat. Uneori şi aşteptarea devine mai uşoară, şi drumul mai puţin plictisitor atunci când ai lângă tine un camarad de nădejde. Acum nu mă mai întreb de ce copiii inventează prieteni imaginari.
Eu una mă consider norocoasă la capitolul „zâmbet”. Nu o să mai am nevoie niciodată de un prieten imaginar, pentru că am un prieten adevărat.
Dulcele meu amic! Nu voi putea găsi niciodată cuvintele potrivite pentru a îmi exprima afecţiunea, respectul şi pentru a descrie vibraţia interioară pe care mi-o produce simplul tău zâmbet. Şi lacrimile dispar, nu îmi mai înţeapă obrajii, şi gândurile rele, totul devine mai uşor în momentul în care sub ochii mei se fixează zâmbetul tău inocent.
Îţi mulţumesc, dragă prietene!”
Shoturi de V33 