How not Tou louse

Titlul original suna de fapt „I’m going Tou-louse myself in France”, genial, ştiu, dar nici nu mai e cazul şi nici nu-mi plac titlurile care parcă nu se mai termină.

Posibilitatea de bursă fuse şi se duse, cum se spune pe-aici. Consider însă că mai mult am câştigat. O să fiu între prieteni la aniversarea celor 24 de ani, o să fiu înconjurat de familie de Paşte, o să văd cum Steaua recuperează cele 8 puncte şi ia titlul 24.

Şi mai mult decât aş fi avut eu nevoie de prieteni acolo, poate au ei nevoie de mine aici. Iar dacă prezenţa mea ajută, nu am pierdut nimic.

Fever pitch

Filmul din 1997. Dacă eşti fată consideri filmul a fi o poveste de dragoste stricată de meciuri. Dacă eşti băiat îl percepi ca fiind o poveste de dragoste despre meciuri stricată de-o femeie 😀

Nu-s deloc fan Arsenal, dar m-am identificat un pic cu Paul. Pune întotdeauna echipa pe primul loc, starea lui de spirit e influenţată de ultimul rezultat, face referinţe fotbalistice şi atunci când vrea să fie romantic, nu-i place să fie deranjat în timpul meciurilor, apreciază cînd fata face eforturi de a învăţa jucătorii, scorurile, meciurile, clasamentul de dragul lui.

Cred că citatele (cu tot cu traduceri) exprimă esenţa filmului mai bine decât aş face-o eu, aşa că:

„It’s not easy to become a football fan. It takes years. But if you put in the hours you’re welcomed, without question, into a new family. Except in this family, you care about the same people and hope for the same things. And what’s childish about that?”

(Nu e uşor să devii fan. Durează ani. Dar dacă investeşti orele necesare, eşti bine primit, fără îndoială, într-o nouă familie. Doar că în familia asta, îţi pasă de aceiaşi oameni şi speri la aceleaşi lucruri. Ce e copilăresc în asta?)

„Football has meant too much to me, and come to represent too many things. See, after a while, it all gets mixed up in your head, and you can’t remember whether life’s shit because Arsenal are shit or the other way around.”

(Fotbalul a însemnat prea mult pentru mine şi a ajuns să reprezinte prea multe lucruri. Ştii, după o vreme, totul se amestecă în capul tău şi nu-ţi mai aminteşti dacă viaţa e de căcat pentru că Arsenal joacă de căcat sau e invers)

„I’ve been to watch too many games, and spent too much money, and fretted about Arsenal when I should have been fretting about something else. I’ve asked too much of the people I love. OK. I can accept all that… But I don’t know, perhaps, it’s something you can’t understand unless you belong?”

(Am fost la prea multe meciuri, am cheltuit prea mulţi bani şi m-am măcinat pentru Arsenal când ar fi trebuit să mă macin pentru alte lucruri. Am cerut prea mult persoanelor pe care le iubesc. OK. Pot să accept asta… Dar nu ştiu, poate e ceva ce nu poţi înţelege decât dacă faci parte?)

„What about this? Three minutes to go and you’re two-one up in a semi-final and you look around and you see all those thousands of faces contorted with fear and hope and worry, everyone lost, everything else gone out of their heads… the whistle blows and everyone goes to spare, and just for those few minutes, you’re at the centre of the whole world.

And the fact that you care so much, that the noise you have made has been such a crucial part of it all, is what makes it special. Because you’ve seen every bit as important as the players, and if you hadn’t been there, then who’d be bothered about football, really?

And the great thing is it comes round again and again. There’s always another season. You lose the Cup final in May, well there’s the third round to look forward to in January. And what’s wrong with that? It’s actually pretty comforting if you think about it.

Most of the time.

But every now and then–not very often, but it happens–you catch a glimpse of a world that doesn’t work like that–a world that doesn’t stop in May and begin again in August.

There’s some stuff that just never comes back, and some stuff that just won’t go away, and some stuff that you can’t ignore even if you wanted to.”

(Ce zici de asta? Mai sunt trei minute rămase şi conduci 2-1 într-o semifinală şi te uiţi în jurul tău şi vezi miile de feţe contorsionate de frică şi speranţă şi îngrijorare, toţi pierduţi, orice altceva dispărut din minţile lor… Se aude fluierul şi toţi o iau razana şi pentru doar acele câteva minute eşti centrul lumii.

Şi faptul că îţi pasă atât de mult, că gălăgia pe care ai făcut-o a fost o parte crucială, este ceea ce face totul special. Pentru că eşti la fel de important ca şi jucătorii, şi dacă n-ai fi fost acolo, atunci cui i-ar fi păsat de fotbal?

Şi lucrul cel mai tare e că se întâmplă din nou şi din nou. Întotdeauna există un alt sezon. Pierzi finala în mai, eh, urmează şaisprezecimile în ianuarie. Şi ce e rău în asta? De fapt e  chiar confortabil dacă stai să te gândeşti.

În majoritatea timpului.

Dar din când în când – nu foarte des, dar se întâmplă – zăreşti o parte dintr-o lume care nu funcţionează aşa – o lume care nu se opreşte în mai şi reîncepe în august.

Sunt unele lucruri care  nu se întorc niciodată, lucruri care nu vor să dispară şi lucruri pe care nu le poţi ignora nici dacă ai vrea.)

Iar în concluzie… o frază care nu cred că mai are nevoie de traducere: „Life gets complicated when you love one woman and worship eleven men” 😉

Hai Steaua!

Primii 11 după 65

La sfârşit de 2011, Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a avut iniţiativa extraordinară de a invita pe toţi fanii Stelei la un amplu sondaj de opinie în urma căruia, după 65 de ani de istorie pe care-i vom împlini în curând, să se contureze cel mai bun prim-11 din întreaga existenţă a clubului. S-a ales formula ofensiva care a caracterizat perioada de aur a Stelei, adică 1-4-4-3.

Lista jucătorilor care puteau fi votaţi pe FCS era una de lux:

Portari: Narcis Coman, Helmuth Duckadam, Daniel Gherasim, Carol Haidu, Vasile Iordache, Vasili Khamutovski, Gheorghe Lăzăreanu, Silviu Lung, Dumitru Moraru, Zoltan Ritli, Dumitru Stângaciu, Bogdan Stelea, Vasile Suciu, Ciprian Tătăruşanu, Costică Toma, Ion „Ţop” Voinescu şi Robinson Zapata.

Fundaşi dreapta: Teo Anghelini, Tiberiu Csik, Florentin Dumitru, Iulian Filipescu, Mircea Georgescu, Pawel Golanski, Ştefan Iovan, Laurenţiu Nicolae, George Ogăraru, Aurel „Joe” Panait, Dan Petrescu, Laurenţiu Reghecampf şi Lajos Sătmăreanu.

Fundaşi centrali: Mario Agiu, Geraldo Alves, Alexandru Apolzan, Alin Artimon, Marius Baciu, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Bogdan Bucur, Dragoş Cojocaru, Marius Ciugarin, Niţă Cireaşă, Anton Doboş, Victor Dumitrescu, Albert Duro, Sorin Ghionea, Dorin Goian, Traian Ivănescu, Alexandru Karicaş, Florin Marin, Adrian Matei, Daniel Minea, Iulian Miu, Dumitru Nicolae, Mircea Petescu, Daniel Prodan, Vivi Răchită, Mirel Rădoi, Ştefan Sameş, Viorel Smărăndache, Ion Tătăran şi Vasile Zavoda II.

Fundaşi stânga: Ilie Bărbulescu, Pablo Brandan, Gheorghe Cristache, Augustin Eduard, Janos Fodor, Ion Gheorghe, Bujor Hălăgeanu, Mihăiţă Neşu, Petre Marin, Ionuţ Pârvu, Gheorghe Staicu, Nae Ungureanu, Iosif Vigu şi Anton Weissenbacher.

Mijlocaşi centrali-dreapta: Gabi Balint, Lucian Bălan, Stelian Carabaş, Ţiţi Dumitriu, Constantin Dumitriu IV, Liţă Dumitru, Ionuţ Luţu, Ion Naom, Bănel Nicoliţă, Ştefan Onisie, Basarab Panduru, Ştefan Petcu, Iosif Petschovski, Narcis Răducan, Dennis Şerban şi Gabi Zahiu.

Mijlocaşi central-defensivi: Ştefan Balint, Loţi Boloni, N’Gassam Falemi, Mihai Flamaropol, Costel Gâlcă, Tiago Gomes, Sevastian Ionvănescu, Emerich Jenei, Eric Linkar, Damian Militaru, Roland Nagy, Vasile Negrea, Sorin Paraschiv, Dumitru Popescu, Gică Popescu, Ovidiu Petre, Marcel Puşcaş, Rodeanu, Ilie Stan şi Tudorel Stoica.

Mijlocaşi centrali-stânga: Vasile Aelenei, Marian Aliuţă, Tiberiu Bone, Gabi Boştină, Gică Hagi, Ion Ion, Constantin Koszka, Cătălin Liţă, Mihai Majearu, Iulian Minea II, Cătălin Munteanu, Dorinel Munteanu, Zsolt Musznay, Iosif Rotariu, Cristi Tănase şi Eugen Trică.

Atacanţi dreapta: Sorin Avram, Gheorghe Cacoveanu, Augustin Călin, Nicolae Drpgan, Marius Lăcătuş, Dumitru Marcu, Andres Mendoza, Victor Moldovan, Daniel Opriţa, Nicolae Pantea, Gabi Raksi, Gavril Serfozo, Vasile Şoo, Gheorghe Tătaru II, Radu Troi, Ion Viorel, Costică Zamfir şi Dorel Zamfir.

Atacanţi centrali: Ion Alecsandrescu, Vali Badea, Septimiu Câmpeanu II, Cristi Ciocoiu, Gheorghe Constantin, Andrei Cristea, Ionel Dănciulescu, Petre Grigoral, Victoraş iacob, Sabin Ilie, Adrian Ionescu, Viorel Năstase, Cornel Pavlovici, Victor Piţurcă, Marian Popa, Gică Popescu I, Marin Radu II, Claudiu Răducanu, Stere Sertov, Costică Ştefănescu, Cyril Thereau, Viorel Turcu, Jean Vlădoiu şi Florea Voinea.

Atacanţi stânga: Marin Barbu, Petre Bădeanţu, Carol Creiniceanu, Crişan, Nicolae Dică, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie, Anghel Iordănescu, Dumitru Manea, Petre Moldoveanu, Dayro Moreno, Adrian Neaga, Marcel Răducanu, Laurenţiu Roşu, Bogdan Stancu, Romeo Surdu, Nicolae Tătaru I şi Francisc Zavoda I.

Antrenori: Gheorghe Constantin, Ţiti Dumitriu, Ştefan Covaci, Anghel Iordănescu, Emerich Jenei, Cosmin Olăroiu, Ştefan Onisie, Victor Piţurcă, Gică Popescu I, Oleg Protasov, Ilie Savu şi Walter Zenga,

Conducători: Ion Alecsandrescu, Ştefan Alexiu, Ion Aurel, Ion Coman, Tică Dănilescu, Gheorghe Drăgănescu, Cristian Gaţu, Nicolae Gavrilă, Adrian Ilie, Constantin Olteanu, Cornel Oţelea, Maximilian Pandele, Marcel Puşcaş, Viorel Păunescu şi Mihai Stoica.
Eu am mers pe echipa Ion Voinescu – Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi, Ilie Barbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica, Gică Hagi – Marius Lăcătuş, Ionel Dănciulescu, Adi Ilie.

Echipa cea mai votată a fost într-un final Helmuth Dukadam – Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi, Mihăiţă Neşu – Gabi Balint, Tudorel Stoica, Gică Hagi – Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Adi Ilie.

Cu alte cuvinte, am nimerit 8 din cei 11. Acest lucru mi-a adus locul 2 în concurs şi un premiu constând într-un tricou cu cea mai bună echipă din istoria Stelei, votată de suporteri.

O iniţiativă superbă a AISS cărora le mulţumesc că îmi aduc aminte ce înseamnă Steaua cu adevărat 🙂